Bedřich a ajuns la carieră și a rămas fără cuvinte – era aceeași carieră plină de pietre pe care fratele său i-o arătase în vis. Apoi a început să arunce cu pietre și deodată…

Bedřich a fost întotdeauna cel mai rezervat dintre gemeni. În timp ce Karel era sălbatic și indomabil, Bedřich era gânditor și rezervat. Drumurile lor s-au despărțit brusc după liceu; Bedřich a mers la universitate și și-a dedicat cariera ingineriei, în timp ce Karel a vagabondat de la un job ocazional la altul, adesea ajungând de partea greșită a legii.

Mama lor, Alena, era adesea îngrijorată pentru Karel, grija ei fiind o umbră constantă pe chipul ei altfel luminos. Bedřich încerca să o liniștească, dar în adâncul sufletului împărtășea îngrijorările ei. Relația dintre frați devenise tensionată, conversațiile erau stânjenitoare și rare. Cu toate acestea, în ciuda diferențelor lor, între ei persista o legătură, nespuse, dar profund simțită.

Într-o noapte, Bedřich a fost trezit de un vis viu. Karel stătea în fața lui, palid și insistent, făcând semne către o carieră abandonată plină de pietre. „Găsește-o,” șoptea, vocea lui răsunând ciudat în spațiul oniric. Bedřich s-a trezit speriat, inima bătându-i tare. Jana, soția lui, se mișca lângă el, fruntea ei încruntată de îngrijorare. „Te-a vizitat fratele tău în vis din nou?” a întrebat ea, vocea ei grea de somn și de îngrijorare.

Bedřich nu putea să scape de vis. Acesta îl urmărea, ca un șoaptă constantă în spatele minții sale. Două zile mai târziu, a venit un apel telefonic. Karel a fost găsit mort, corpul său descoperit într-o carieră mică la marginea orașului. Vestea a fost ca un pumn în stomac, lăsându-l pe Bedřich șocat și amorțit. Visul, se părea, fusese o premoniție.

Împins de nevoia de închidere și urmărit de vis, Bedřich a vizitat cariera. Era exact așa cum o văzuse în vis – abandonată, plină de pietre, aerul purtând tristețe. Copleșit de durere și furie, a început să arunce cu pietre, fiecare dintre ele simbolizând cuvintele sale nespuse, regretele sale, întrebările sale fără răspuns.

Deodată, pământul de sub el s-a prăbușit și el a căzut în genunchi. Acolo, pe jumătate îngropat, se afla ceasul vechi, uzat – un cadou de la tatăl lor. Inima lui Bedřich s-a strâns. Ceasul s-a oprit, mâinile sale înghețate în timp, un martor tăcut al momentului în care viața lui Karel s-a încheiat.

Descoperirea a fost un mic, crud răsturnare de situație. Nu a oferit răspunsuri, nicio consolare. Bedřich a părăsit cariera cu ceasul strâns ferm în mână, o bucată tangibilă a fratelui său de care se putea ține. Dar nu i-a adus pace. Întrebările au rămas, durerea era grea, sufocantă.

Jana a încercat să-l consoleze, dar Bedřich era pierdut în tristețea sa, prins într-un ciclu de ce-ar-fi-fost și de dacă-doar. Visul, care odată părea ca un posibil pod către înțelegere, acum părea ca un crud glumă, o privire asupra unui moment pe care niciodată nu-l putea schimba sau înțelege.

Cariera a devenit simbolul pierderii lui Bedřich, o manifestare fizică a golului pe care moartea lui Karel l-a lăsat în viața lui. A abordat-o căutând răspunsuri, închidere, dar a plecat doar cu mai multe întrebări, inima mai grea decât când a venit. Legătura dintre frați, odată sursa forței, acum părea ca o rană care refuza să se vindece, o amintire constantă a ceea ce fusese pierdut.