„Este Responsabilitatea Ta să ai Grijă de Mama, Deoaerce Ți-a Dat Casa”: A spus Nora către Cumnata Ei
Maria a fost întotdeauna cea responsabilă din familie. Când mama lor, Elena, a decis să se mute într-un apartament mai mic, i-a dat casa veche Mariei. A fost un gest generos, unul care a venit cu o așteptare nespusă: Maria va avea grijă de ea la bătrânețe.
Elena a fost întotdeauna o femeie puternică și independentă, dar pe măsură ce anii au trecut, sănătatea ei a început să se deterioreze. Avea nevoie de mai mult ajutor cu sarcinile zilnice și a devenit clar că nu mai putea trăi singură. Maria, care avea un loc de muncă cu normă întreagă și doi copii mici, făcea tot posibilul să-și gestioneze responsabilitățile. O vizita pe Elena în fiecare zi după muncă, îi gătea mâncarea și se asigura că își lua medicamentele.
Dar nu era niciodată suficient. Nevoile Elenei creșteau, iar Maria se simțea din ce în ce mai epuizată. A apelat la fratele ei, Andrei, și la soția acestuia, Ioana, pentru ajutor. Ei locuiau la doar câțiva kilometri distanță și nu aveau copii. Maria credea că ar putea împărți responsabilitatea.
Într-o seară, Maria i-a invitat pe Andrei și Ioana la ea pentru a discuta despre îngrijirea mamei lor. În timp ce stăteau în jurul mesei din bucătărie, Maria le-a explicat situația.
„Mama are nevoie de mai mult ajutor decât îi pot oferi singură,” a spus ea. „Speram că putem veni cu un plan pentru a împărți responsabilitatea.”
Fața Ioanei s-a încruntat. „De ce ar trebui să ajutăm noi? Tu ești cea care a primit casa,” a spus ea rece.
Maria a fost luată prin surprindere. „Dar este mama noastră. Ar trebui să o ajutăm cu toții.”
Ioana și-a încrucișat brațele. „Ai primit casa pentru că trebuia să ai grijă de ea. Este responsabilitatea ta, nu a noastră.”
Andrei s-a foit incomod pe scaun dar nu a spus nimic. Maria a simțit un val de furie și frustrare.
„Nu pot face totul singură,” a spus ea, cu vocea tremurândă. „Am un loc de muncă și copii de îngrijit.”
Ioana a dat ochii peste cap. „Asta nu este problema noastră. Trebuia să te gândești la asta înainte să iei casa.”
Maria s-a uitat la fratele ei, sperând la un sprijin. „Andrei, te rog. Am nevoie de ajutorul tău.”
Andrei a evitat privirea ei. „Ioana are dreptate,” a mormăit el. „Ai primit casa. Este corect să ai grijă de mama.”
Lacrimi i-au umplut ochii Mariei. Nu-i venea să creadă ce auzea. „Deci o veți abandona? Mă veți abandona?”
Ioana s-a ridicat. „Nu abandonăm pe nimeni. Doar nu ne asumăm responsabilități care nu sunt ale noastre.”
Cu asta, Ioana a ieșit din bucătărie, iar Andrei a urmat-o fără să mai spună un cuvânt.
Maria a rămas la masă, simțindu-se complet învinsă. Știa că nu putea continua așa, dar nu avea de ales. Mama ei avea nevoie de ea și nu era nimeni altcineva care să o ajute.
Pe măsură ce săptămânile treceau, viața Mariei devenea un amestec de muncă, îngrijirea copiilor și îngrijirea mamei sale. Abia dormea și era constant epuizată. Relația cu soțul ei a început să sufere și simțea că eșuează pe toate planurile.
Într-o noapte, după ce și-a pus copiii la culcare, Maria s-a așezat pe canapea și a plâns. Se simțea complet singură și copleșită. Știa că nu putea continua așa, dar nu știa ce altceva să facă.
În cele din urmă, Maria a continuat să aibă grijă de mama ei cât de bine putea. Dar povara și-a pus amprenta asupra sănătății și bunăstării ei. A devenit din ce în ce mai izolată și deprimată, simțindu-se ca și cum nu avea pe cine să se bazeze.
Fratele ei și cumnata nu au oferit niciodată ajutor sau sprijin. Au continuat cu viețile lor ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, lăsând-o pe Maria să poarte povara singură.
Și astfel, viața Mariei a devenit o luptă constantă, fără sfârșit în vedere.