„Soțul Meu a Spus: ‘Nu Ar Trebui Să Suferim Din Cauza Crizei Financiare a Părinților Tăi'”
Când am primit apelul de la sora mea, am știut că este ceva serios. Mama noastră fusese diagnosticată cu o afecțiune gravă a inimii care necesita o intervenție chirurgicală imediată. Costul era astronomic, iar asigurarea acoperea doar o mică parte din acesta. Părinții mei au fost mereu acolo pentru mine, iar acum era rândul meu să fiu acolo pentru ei. Nu am stat pe gânduri când am oferit ajutor financiar. Dar când i-am spus soțului meu, reacția lui a fost departe de a fi susținătoare.
„De ce ar trebui să suferim din cauza crizei financiare a părinților tăi?” a întrebat el, cu vocea plină de frustrare.
Am rămas uimită. „Sufere? Sunt părinții mei. Au nevoie de ajutorul nostru.”
El a clătinat din cap. „Avem propriile noastre obiective financiare, Andreea. Nu putem arunca bani la fiecare problemă care apare.”
Am simțit un nod în gât. „Aceasta nu este doar o problemă oarecare. Este viața mamei mele.”
El a oftat, trecându-și mâna prin păr. „Înțeleg asta, dar trebuie să ne gândim și la viitorul nostru. Nu putem pune în pericol economiile și planurile noastre pentru ceva ce nu este responsabilitatea noastră.”
Nu-mi venea să cred ce auzeam. „Nu este responsabilitatea noastră? Sunt familia mea!”
„Și eu sunt soțul tău,” a contracarat el. „Trebuie să luăm decizii împreună.”
Conversația s-a încheiat într-un impas, iar tensiunea dintre noi a crescut cu fiecare zi care trecea. Nu puteam scăpa de sentimentul de trădare. Cum putea fi atât de rece? Părinții mei l-au tratat mereu ca pe propriul lor fiu, iar acum, când aveau cea mai mare nevoie de ajutor, el le întorcea spatele.
Zilele s-au transformat în săptămâni, iar presiunea a crescut. Starea mamei mele se înrăutățea, iar operația nu putea fi amânată prea mult timp. Am încercat să vorbesc din nou cu soțul meu, sperând că va înțelege gravitatea situației.
„Te rog, Mihai,” am implorat. „Putem găsi o modalitate de a face asta să funcționeze. Poate putem reduce unele cheltuieli sau să luăm un împrumut mic.”
El m-a privit cu un amestec de milă și iritare. „Andreea, nu gândești rațional. Nu ne putem permite să luăm mai multe datorii acum. Avem propriile noastre vieți de care să ne ocupăm.”
Lacrimi mi-au umplut ochii. „Deci spui că ar trebui să o lăsăm pe mama mea să sufere?”
Nu a răspuns imediat, iar tăcerea era asurzitoare. În cele din urmă, a vorbit, cu vocea moale dar fermă. „Spun că trebuie să fim realiști. Nu putem salva pe toată lumea.”
În acea noapte, am stat trează în pat, uitându-mă la tavan și simțindu-mă mai singură ca niciodată. Bărbatul pe care credeam că îl cunosc atât de bine dezvăluise o latură a sa pe care nu o puteam împăca cu persoana pe care o iubeam. Greutatea deciziei apăsa asupra mea ca o povară fizică.
În cele din urmă, am ales să-mi ajut părinții pe cont propriu. Am apelat la economiile mele personale și am luat un împrumut pe numele meu. Operația a fost un succes, iar mama mea a început drumul lent spre recuperare. Dar costul a fost mai mult decât financiar.
Relația mea cu Mihai s-a deteriorat rapid după aceea. Încrederea și respectul care formau odată fundamentul căsniciei noastre au fost erodate de resentimente și amărăciune. Ne certam constant, iar fiecare conversație părea să se întoarcă la acea decizie fatidică.
În cele din urmă, am decis să ne separăm. Dragostea pe care o împărțeam odată fusese umbrită de prăpastia care crescuse între noi. În timp ce îmi făceam bagajele și mă pregăteam să părăsesc casa pe care o construisem împreună, nu puteam să nu mă întreb dacă lucrurile ar fi putut fi diferite.
Dar în adâncul sufletului meu știam că unele răni nu se vindecă niciodată.