Înainte de a pleca, soția îi cere soțului să țină planta în viață: Secretul dezvăluit după 4 ani

Constantin și Nicoleta și-au împărtășit o viață plină de râs și dragoste. Casa lor dintr-un mic oraș din România era un testament al bucuriei lor comune, cu fotografii ale aventurilor lor împodobind pereții și diverse suveniruri din viața lor împreună împrăștiate peste tot. Nicoleta a fost întotdeauna cea cu un simț al umorului ciudat, găsind mereu modalități de a-l face pe Constantin să râdă, chiar și în cele mai neașteptate momente.

Când Nicoleta s-a îmbolnăvit, râsul nu a încetat; dacă ceva, a devenit farul lor de speranță. Nicoleta, cu spiritul ei mereu prezent, glumea adesea despre cum Constantin va trebui să se descurce fără dezastrele ei culinare sau talentul ei de a ucide accidental plantele de casă. A fost în aceste momente amare-dulci că Nicoleta i-a făcut lui Constantin promisiunea de a avea grijă de o anumită plantă după ce ea nu va mai fi. Ea a insistat că era planta ei preferată și că trebuie udată în fiecare zi fără greș. Constantin, cu inima grea, i-a promis.

După trecerea Nicoletei, Constantin a găsit consolare în îngrijirea plantei. Era o ciudățenie verde frunzoasă pe care nu o observase niciodată pe Nicoleta luând un interes deosebit înainte, dar era ultima lui legătură cu ea, și era hotărât să o țină în viață. Zilele s-au transformat în săptămâni, săptămânile în luni, și lunile în ani, iar planta a prosperat sub îngrijirea lui Constantin. A devenit un simbol al dragostei sale durabile pentru Nicoleta, un memento zilnic al femeii care adusese atât de multă bucurie în viața lui.

La patru ani după trecerea Nicoletei, fiica lui Constantin, Raluca, a venit în vizită. Pe când rememorau despre Nicoleta, Constantin a menționat planta și cum și-a ținut promisiunea față de Nicoleta. Raluca, nedumerită, a cerut să vadă această plantă specială. La vederea ei, a izbucnit în râs, lăsându-l pe Constantin nedumerit.

Prin râsul ei, Raluca a explicat că planta era de fapt una de plastic. Nicoleta o cumpărase ca o glumă cu ani în urmă, după încă unul dintre plantele ei reale murise. I se păruse hilar că această plantă de plastic arăta atât de convingător reală. Constantin a fost uluit. Tot acest timp, el uda cu sârguință o plantă de plastic, îndeplinind o promisiune față de soția sa târzie care, în modul ei unic, îi făcuse o ultimă farsă.

Revelația l-a lăsat pe Constantin cu un amestec de emoții. Era amuzament, desigur, la gândul farsei de lungă durată a Nicoletei. Dar era și o tristețe profundă. Planta, pe care o credea a fi o legătură vie cu Nicoleta, era doar un alt obiect. Realizarea l-a lovit pe Constantin puternic, și pentru prima dată de la trecerea Nicoletei, râsul pe care îl împărtășiseră părea îndepărtat.

Pe măsură ce zilele treceau, Constantin se găsea privind planta de plastic cu un sentiment de pierdere pe care nu-l anticipase. Ceea ce credea că era un simbol al vieții și continuității era doar o iluzie. În inima lui, Constantin știa că intenția Nicoletei era să-i lase o ultimă râsă, dar în schimb, a servit ca un memento al golului pe care absența ei l-a creat.