„După un Deceniu, Tatăl Biologic al Fiului Meu Vrea să Reia Legătura. Sunt Pierdută.”

Ana stătea la masa din bucătărie, privind scrisoarea din mâinile ei. Era de la Mihai, tatăl biologic al fiului ei, care reapăruse brusc după zece ani lungi. Cuvintele de pe hârtie se încețoșau pe măsură ce lacrimile îi umpleau ochii. Nu se așteptase niciodată ca această zi să vină.

Acum zece ani, Ana era o tânără îndrăgostită. Ea și Mihai se cunoscuseră la facultate și deveniseră rapid inseparabili. Când Ana a aflat că este însărcinată, amândoi erau speriați, dar entuziasmați. Au decis să păstreze copilul și să-l crească împreună. Au semnat certificatul de naștere la spital, apoi au mers acasă să sărbătorească cu familiile lor. O săptămână mai târziu, Ana a născut un băiețel frumos pe nume Andrei.

În primele luni, totul părea perfect. Mihai era un tată devotat, iar Ana era încântată de mica lor familie. Dar pe măsură ce timpul trecea, Mihai a început să se schimbe. A devenit distant și a început să petreacă tot mai mult timp departe de casă. În cele din urmă, a plecat fără un cuvânt, lăsând-o pe Ana să-l crească singură pe Andrei.

Ana era devastată, dar știa că trebuie să fie puternică pentru fiul ei. A muncit două joburi pentru a face față cheltuielilor și a făcut tot ce a putut pentru a-i oferi lui Andrei un cămin iubitor și stabil. De-a lungul anilor, și-a construit o nouă viață pentru ei, una care nu-l includea pe Mihai.

Acum, după zece ani, Mihai era înapoi și voia să reia legătura cu Andrei. Scrisoarea explica că trecuse prin momente dificile și că în sfârșit își pusese viața în ordine. Voia să facă parte din viața lui Andrei și să recupereze timpul pierdut.

Ana nu știa ce să facă. Petrecuse ultimul deceniu protejându-l pe Andrei de durerea abandonului tatălui său. Îi spusese povești despre Mihai, dar nu-i dezvăluise niciodată adevărul complet. Nu voia ca Andrei să crească simțindu-se neiubit sau nedorit.

În timp ce stătea acolo, pierdută în gânduri, Andrei a intrat în bucătărie. „Mamă, ce s-a întâmplat?” a întrebat el, observând lacrimile din ochii ei.

Ana a tras adânc aer în piept și a încercat să se compună. „Andrei, trebuie să-ți spun ceva,” a spus ea încet.

I-a înmânat scrisoarea și l-a privit cum o citește. Fața lui a trecut printr-o gamă de emoții – confuzie, furie, tristețe. Când a terminat, s-a uitat la ea cu lacrimi în ochi.

„De ce ne-a părăsit?” a întrebat Andrei, cu vocea tremurândă.

Ana l-a tras într-o îmbrățișare. „Nu știu, dragule,” a spus ea. „Dar știu că te iubesc mai mult decât orice pe lume.”

În zilele următoare, Ana și Andrei au discutat despre scrisoarea lui Mihai și ce însemna aceasta pentru viitorul lor. Andrei era curios despre tatăl său, dar și rănit de absența lui. Voia să-l întâlnească pe Mihai, dar îi era teamă să nu fie rănit din nou.

Ana a decis să ia legătura cu Mihai și să aranjeze o întâlnire. S-au întâlnit într-un parc local, un loc neutru unde Andrei se putea simți în siguranță. Când Mihai l-a văzut pe Andrei pentru prima dată după zece ani, a fost copleșit de emoție. Și-a cerut scuze pentru că i-a părăsit și a promis că va fi acolo pentru el de acum înainte.

Dar pe măsură ce săptămânile treceau, devenea clar că promisiunile lui Mihai erau goale. A ratat mai multe vizite programate și nu și-a respectat angajamentele. Andrei era din nou cu inima frântă.

Ana și-a dat seama că nu putea conta pe Mihai să fie o prezență constantă în viețile lor. Trebuia să-l protejeze pe Andrei de alte dezamăgiri. I-a spus lui Mihai că trebuie să stea departe până când va putea dovedi că este cu adevărat pregătit să fie un tată.

În cele din urmă, Ana și Andrei și-au continuat viața fără Mihai. Nu era finalul fericit la care speraseră, dar se aveau unul pe celălalt. Și asta era suficient.