„Soacra Ne-a Dăruit un Câine, Acum Nu Vrea Să-l Ia Înapoi Nici Măcar pentru o Săptămână”

Ana a fost întotdeauna o persoană care prefera pisicile. Îi plăcea independența lor, torsul liniștit și felul în care se puteau distra singure ore întregi. Soțul ei, Mihai, pe de altă parte, crescuse cu câini și mereu își dorise unul pentru familia lor. Când mama lui, Lidia, a apărut într-o sâmbătă însorită cu un cățeluș golden retriever, Mihai era în al nouălea cer.

„Uite ce câine! În sfârșit avem un câine!” Ionel, fiul lor de 8 ani, a strigat în timp ce alerga prin curte cu cățelușul. Câinele, un mănunchi de energie și bucurie, îl urmărea lătrând fericit.

Ana stătea pe verandă, cu brațele încrucișate. „Scuză-mă? Glumești?” a spus ea, uitându-se urât la Lidia.

„Hai, Ana,” a spus Lidia cu un gest disprețuitor. „Fiecare copil are nevoie de un câine. Va fi bine pentru Ionel.”

Mihai a încercat să medieze. „Draga mea, e doar un câine. Ne vom ocupa noi de el.”

Ana a oftat. „Bine. Dar să ții minte că asta a fost ideea ta.”

Primele săptămâni au fost haotice dar gestionabile. Cățelușul, pe care Ionel l-a numit Max, era adorabil dar și greu de stăpânit. Rodea mobila, avea accidente în casă și necesita atenție constantă. Ana se simțea din ce în ce mai frustrată dar încerca să-și țină promisiunea față de Mihai.

Apoi a venit vestea că Mihai trebuia să plece într-o călătorie de afaceri de două săptămâni. Ana era deja copleșită cu jobul ei și îngrijirea lui Ionel. A sunat-o pe Lidia, sperând că ar putea să-l ia pe Max pentru perioada cât Mihai era plecat.

„Bună Lidia, sunt Ana. Mă întrebam dacă ai putea să-l iei pe Max pentru câteva săptămâni cât Mihai e plecat,” a întrebat Ana, încercând să-și păstreze tonul politicos.

„Oh, îmi pare rău draga mea,” a răspuns Lidia. „Am planuri și nu pot avea grijă de un câine acum.”

Ana simțea cum îi fierbe sângele. „Ne-ai dat acest câine! Ai spus că va fi bine pentru Ionel!”

„Da, dar nu am semnat să fiu dădacă pentru câini,” a spus Lidia nepăsătoare.

Ana a închis telefonul, simțindu-se mai singură ca niciodată. S-a uitat la Max, care rodea una dintre pantofii lui Ionel. Nu putea să nu simtă resentimente față de câine și chiar față de Mihai pentru că a pus-o în această situație.

Următoarele două săptămâni au fost un coșmar. Ana abia dormea deoarece Max plângea toată noaptea. Trebuia să jongleze cu jobul ei, activitățile școlare ale lui Ionel și cerințele nesfârșite ale unui cățeluș hiperactiv. Performanța ei la muncă a avut de suferit și se trezea certându-l pe Ionel mai des decât ar fi vrut.

Într-o seară, după o zi deosebit de grea la muncă și venind acasă pentru a descoperi că Max distrusese o altă pereche de pantofi, Ana a izbucnit în lacrimi. Ionel a venit și a îmbrățișat-o.

„E în regulă, mami,” a spus el încet. „Îl iubesc pe Max.”

Ana l-a îmbrățișat înapoi dar nu putea scăpa de sentimentul de captivitate. Se simțea vinovată pentru resentimentele față de câinele pe care fiul ei îl iubea atât de mult dar nu putea nega impactul asupra sănătății ei mentale.

Când Mihai s-a întors în sfârșit din călătoria sa, a găsit o casă pe punctul de a se prăbuși. Ana i-a dat lesa lui Max și a ieșit din cameră fără să spună un cuvânt.

Mihai s-a uitat la Ionel și apoi la Max. „Ce s-a întâmplat aici?”

Ionel a ridicat din umeri. „Mami e foarte obosită.”

Mihai și-a dat seama că ceva trebuia să se schimbe. A sunat-o pe Lidia și a insistat ca ea să-l ia pe Max înapoi sau să ajute la găsirea unei alte case pentru el. Lidia a acceptat cu reticență să-l ia pe Max temporar dar a clarificat că va fi doar pentru câteva zile.

În cele din urmă, au găsit o nouă casă pentru Max la o familie care avea mai mult timp și energie pentru a avea grijă de el. Ionel era devastat dar în cele din urmă a înțeles că era pentru binele tuturor.

Relația dintre Ana și Mihai a avut de suferit din cauza acestei experiențe. Încrederea fusese zdruncinată și au fost necesare luni de consiliere pentru a o reconstrui. Experiența a lăsat o amprentă durabilă asupra familiei lor, servind drept lecție dureroasă despre comunicare și responsabilitate.