„Soțul Meu a Fost Încântat Că Am Găsit un Job Part-Time: Apoi M-a Pus Să Plătesc Chiria și Să Cumpăr Produse pentru Bebeluș”

Când i-am spus pentru prima dată soțului meu, Andrei, că am găsit un job part-time, a fost în culmea fericirii. Ne confruntam cu dificultăți financiare de când s-a născut bebelușul nostru, Maria. Jobul lui Andrei ca manager de vânzări obișnuia să vină cu bonusuri regulate, care făceau viața puțin mai ușoară. Dar recent, acele bonusuri au dispărut și simțeam presiunea financiară.

Eu stăteam acasă să am grijă de Maria pentru că era încă foarte mică. Găsirea unui job full-time era exclusă; costurile pentru creșă ar fi consumat cea mai mare parte a salariului meu. Așa că, atunci când am găsit un job part-time care îmi permitea să lucrez de acasă, a fost ca o mică victorie. Am crezut că va ajuta la reducerea poverii financiare și ne va oferi puțin răgaz.

Andrei a fost inițial foarte susținător. Chiar m-a ajutat să amenajez un mic spațiu de lucru în colțul sufrageriei noastre. În primele câteva săptămâni, lucrurile păreau să meargă bine. Adunam niște bani în plus și reușeam să ne plătim facturile la timp.

Dar apoi, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Într-o seară, în timp ce luam cina, Andrei a adus în discuție subiectul finanțelor. A sugerat că, din moment ce acum câștig bani, ar trebui să contribui mai mult la cheltuielile gospodăriei. Mai exact, voia să plătesc jumătate din chirie și să cumpăr toate scutecele și produsele pentru Maria.

Am fost luată prin surprindere. Jobul meu part-time nu plătea mult și sperasem să folosesc acei bani pentru economii de urgență sau poate chiar să pun deoparte ceva pentru viitorul Mariei. Dar Andrei a fost insistent. A argumentat că este doar corect, din moment ce el acoperea deja majoritatea celorlalte cheltuieli.

Cu reticență, am fost de acord. Nu voiam să creez tensiuni între noi, mai ales cu un bebeluș în casă. Dar pe măsură ce treceau săptămânile, mă luptam să fac față cheltuielilor. Salariul meu abia acoperea partea mea din chirie și produsele pentru Maria. Au fost zile în care săream peste mese doar ca să mă asigur că avem suficiente scutece pentru ea.

Stresul a început să-și pună amprenta asupra mea. Eram constant epuizată, jonglând între muncă și îngrijirea Mariei. Andrei părea indiferent la luptele mele. Venea acasă de la muncă și se plângea de ziua lui, fără să mă întrebe niciodată cum mă descurc.

Într-o noapte, după ce am pus-o pe Maria la culcare, am izbucnit în lacrimi. Mă simțeam prinsă și copleșită. Andrei m-a găsit plângând și m-a întrebat ce s-a întâmplat. Când i-am spus cum mă simt, a trecut cu vederea problema, spunând că toată lumea trebuie să facă sacrificii și că trebuie să fiu mai puternică.

Aceasta a fost picătura care a umplut paharul pentru mine. Am realizat că Andrei nu mă vedea ca pe partenera lui; mă vedea ca pe cineva care ar trebui să suporte povara fără să se plângă. Relația noastră a început să se deterioreze. Ne certam mai des și exista o distanță tot mai mare între noi.

Am început să caut modalități de a câștiga mai mulți bani, acceptând proiecte freelance ori de câte ori le găseam. Dar nu era niciodată suficient. Presiunea financiară și povara emoțională erau prea mari de suportat.

În cele din urmă, am apelat la părinții mei pentru ajutor. Ei s-au oferit să mă sprijine pe mine și pe Maria până când voi putea să mă pun pe picioare. A fost o decizie dificilă, dar știam că este cea mai bună soluție pentru amândouă.

M-am mutat înapoi la părinții mei, luând-o pe Maria cu mine. Eu și Andrei suntem acum separați și mă concentrez pe reconstruirea vieții mele pentru binele fiicei mele. Nu este finalul fericit pe care l-am sperat, dar este un nou început.