„Bunica Era Nerăbdătoare să Întâlnească Iubita Nepotului Ei. Curând a Regretat.”

Andrei a fost întotdeauna apropiat de bunica lui, Maria. Ea l-a crescut practic după moartea prematură a părinților săi într-un accident de mașină când era doar un copil. Acum, la mijlocul vârstei de douăzeci de ani, Andrei găsise pe cineva special—Ana. Se întâlneau de peste trei luni și totul părea să meargă bine. Ana era fermecătoare, inteligentă și frumoasă. Andrei simțea că în sfârșit găsise pe cineva care îl înțelegea.

Maria îl tot bătea la cap pe Andrei să o întâlnească pe Ana de când el i-a menționat-o. „Vreau să văd fata care i-a furat inima nepotului meu,” spunea ea cu o sclipire în ochi. Andrei, însă, era ezitant. „Nu m-am gândit prea mult la asta; nu ne cunoaștem suficient de bine pentru a întâlni familia,” răspundea el, încercând să câștige mai mult timp.

Dar Maria era insistentă. „Doar adu-o la cină într-o seară. Nu trebuie să fie ceva formal,” insista ea. Andrei în cele din urmă a cedat și a aranjat ca Ana să o întâlnească pe bunica lui sâmbăta următoare.

Ziua a sosit, iar Andrei era un pachet de nervi. A luat-o pe Ana de la apartamentul ei și au condus spre casa Mariei din suburbii. Ana arăta uimitor într-o rochie simplă dar elegantă, iar Andrei nu putea să nu se simtă mândru în timp ce se apropiau de ușa din față.

Maria i-a întâmpinat călduros, ochii ei luminându-se când a văzut-o pe Ana. „Tu trebuie să fii Ana! Am auzit atât de multe despre tine,” a spus ea, îmbrățișând-o. Ana a zâmbit și i-a oferit Mariei un buchet de flori. „E o plăcere să vă cunosc, doamnă Maria,” a spus ea politicos.

Cina a început destul de bine. Maria pregătise un ospăț, iar conversația curgea ușor. Au vorbit despre toate, de la năzbâtiile din copilăria lui Andrei până la jobul Anei la o firmă de marketing. Maria părea sincer impresionată de Ana și chiar a menționat cât de fericită era că Andrei găsise pe cineva atât de minunat.

Dar pe măsură ce seara avansa, lucrurile au început să ia o întorsătură. Maria a început să pună întrebări mai insistente. „Deci, Ana, ce fac părinții tăi?” a întrebat ea aparent inocent.

Ana a ezitat un moment înainte de a răspunde, „Tatăl meu este avocat, iar mama este casnică.”

Maria a dat din cap dar nu părea mulțumită cu răspunsul. „Și unde ai crescut?” a continuat ea.

Ana s-a foit inconfortabil în scaun. „Am crescut într-un mic oraș din Botoșani,” a spus ea, încercând să păstreze un ton ușor.

Ochii Mariei s-au îngustat ușor. „Botoșani, spui? E destul de departe de aici.”

Andrei putea simți tensiunea crescând și a încercat să redirecționeze conversația spre un teren mai sigur. „Bunico, ți-am povestit vreodată despre excursia noastră la munte?” a intervenit el.

Dar Maria era neînduplecată. „Și ce te-a adus în orașul nostru?” a întrebat ea, ignorând încercarea lui Andrei de a schimba subiectul.

Ana a tras adânc aer în piept înainte de a răspunde. „M-am mutat aici pentru muncă,” a spus simplu.

Maria s-a lăsat pe spate în scaun, expresia ei fiind greu de citit. „Înțeleg,” a spus ea încet.

Restul serii a trecut într-o ceață de zâmbete forțate și tăceri stânjenitoare. Până când au plecat, Andrei putea spune că ceva nu era în regulă. Ana era neobișnuit de tăcută pe drumul înapoi spre apartamentul ei.

„Ești bine?” a întrebat Andrei, aruncând o privire spre ea.

Ana a oftat. „Nu cred că bunica ta mă place,” a spus ea încet.

Andrei s-a încruntat. „Ce te face să spui asta?”

„A tot pus acele întrebări ca și cum ar fi încercat să găsească ceva în neregulă cu mine,” a răspuns Ana.

Andrei nu știa ce să spună. Nu o văzuse niciodată pe bunica lui comportându-se astfel. „Sunt sigur că doar vrea să te cunoască mai bine,” a spus el slab.

Dar în adâncul sufletului știa că ceva se schimbase. Următoarele câteva săptămâni au fost tensionate. Ana devenea tot mai distantă, iar întâlnirile lor frecvente deveneau sporadice. Andrei încerca să vorbească cu ea despre asta, dar ea mereu îl evita cu scuze vagi.

Într-o seară, Ana l-a sunat din senin. „Andrei, trebuie să vorbim,” a spus ea, vocea ei fiind plină de tristețe.

Inima lui Andrei s-a scufundat. Știa ce urma. S-au întâlnit la o cafenea liniștită, iar Ana i-a dat vestea blând dar ferm. „Cred că ar trebui să luăm o pauză,” a spus ea, lacrimi strălucind în ochii ei.

Andrei era devastat dar nu s-a certat cu ea. Știa că relația lor fusese pe teren nesigur încă de la acea cină fatidică cu bunica lui.

În timp ce conducea spre casă în acea noapte, nu putea să nu simtă un fior de resentiment față de Maria. Ea fusese întotdeauna stânca lui, dar acum nu putea scutura sentimentul că ea pusese o barieră între el și Ana.

În cele din urmă, Andrei și-a dat seama că unele lucruri sunt dincolo de controlul lui. O iubea pe bunica lui enorm, dar nu putea nega impactul acțiunilor ei asupra relației lui cu Ana. A fost o lecție dureroasă, dar una pe care o va purta cu el pentru tot restul vieții sale.