„Eu și Soțul Meu Nu Am Vorbit cu Tatăl Lui de Aproape Doi Ani: O Poveste de Misoginie și Control”

De aproape doi ani, eu și soțul meu Andrei nu am avut niciun contact cu tatăl lui, Ion. Această înstrăinare a fost atât o ușurare, cât și o sursă de tensiune în căsnicia noastră. Ion este un om care se mândrește cu valorile sale tradiționale, dar pentru mine, el reprezintă tot ce este greșit cu rolurile de gen învechite și masculinitatea toxică.

Din momentul în care l-am cunoscut pe Ion, am știut că va fi o problemă. M-a întâmpinat cu un zâmbet condescendent și un comentariu despre cât de „frumos este să vezi o femeie care știe unde îi este locul.” Am fost luată prin surprindere, dar am încercat să trec peste pentru binele lui Andrei. Puțin știam că acesta era doar începutul unui drum lung și dureros.

Vederile lui Ion despre femei sunt arhaice. El crede că rolul principal al unei femei este să gătească, să facă curățenie și să nască copii. Adesea făcea remarci răutăcioase despre cariera mea, sugerând că îmi neglijez „datoriile” de soție. Andrei încerca să mă apere, dar Ion îl respingea, numindu-l „băiat slab” pentru că nu mă ținea sub control.

Ultima picătură a fost în timpul unei cine de familie acum aproape doi ani. Ion băuse și era mai beligerant decât de obicei. A început să rantuiască despre cum femeile distrug societatea încercând să fie egale cu bărbații. Nu am mai putut rămâne tăcută. I-am spus că vederile lui nu sunt doar învechite, ci și dăunătoare. Acest lucru a dus la o ceartă aprinsă în care Ion m-a numit cu toate apelativele derogatorii posibile și m-a acuzat că l-am întors pe fiul său împotriva lui.

Andrei a încercat să medieze, dar Ion nu voia să asculte. I-a spus lui Andrei că nu mai este binevenit în casa lui atâta timp cât este căsătorit cu mine. Andrei a fost devastat, dar eu am simțit un sentiment ciudat de ușurare. Am crezut că poate acum Andrei va vedea cine este cu adevărat tatăl său.

Cu toate acestea, lucrurile nu au mers așa cum speram. Deși am încetat să-l vizităm pe Ion, Andrei a continuat să se lupte cu înstrăinarea. Îi era dor de tatăl său și vorbea adesea despre încercarea de a repara relația lor. Am încercat să fiu suportivă, dar era greu să-l văd cum se confruntă cu realitatea despre cine este tatăl său.

Andrei a început să meargă la terapie pentru a-și gestiona sentimentele, dar părea că lucrurile se înrăutățesc. Terapeutul l-a încurajat să stabilească limite cu tatăl său, ceea ce l-a făcut pe Andrei să se simtă și mai conflictual. Voia să fie un fiu bun, dar voia și să mă sprijine pe mine.

Tensiunea dintre noi a crescut. Am început să ne certăm mai des, adesea despre lucruri care nu aveau legătură cu Ion, dar erau clar influențate de stresul situației. Simțeam că îl pierd pe soțul meu din cauza fantomei aprobării tatălui său.

Într-o noapte, după o altă ceartă despre dacă să-l invităm sau nu pe Ion la petrecerea noastră aniversară viitoare, Andrei a cedat. A mărturisit că se simte sfâșiat între dragostea pentru mine și nevoia de aprobarea tatălui său. Nu știa cum să împace cele două.

Am realizat atunci că aceasta nu era ceva ce putea fi rezolvat ușor. Influența lui Ion era prea adânc înrădăcinată în psihicul lui Andrei. I-am sugerat să ne luăm un timp separat pentru a ne clarifica lucrurile. Andrei a fost de acord cu reticență.

În prezent suntem separați, încercând să navigăm această situație complicată. Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar știu că credințele toxice ale lui Ion au cauzat daune ireparabile căsniciei noastre. Este un memento dureros că uneori, dragostea nu este suficientă pentru a depăși problemele adânc înrădăcinate.