„Apropiindu-mă de 70 de ani, mă simt complet singură, deși am un fiu”: Soția lui i-a interzis să mă sune

În timp ce stau aici, la câteva zile distanță de aniversarea mea de 70 de ani, nu pot să nu simt un profund sentiment de singurătate. Deși am un fiu, Andrei, care odată însemna totul pentru mine, mă simt izolată și uitată. Aceasta este povestea mea și sper să servească drept avertisment pentru alte mame.

Andrei era mândria și bucuria mea. Din momentul în care s-a născut, mi-am dedicat viața lui. Soțul meu, Gheorghe, și cu mine aveam destule probleme maritale, dar întotdeauna am încercat să-l protejăm pe Andrei de conflictele noastre. Gheorghe era adesea distant, mai absorbit de muncă decât de viața noastră de familie. Drept urmare, Andrei și cu mine am devenit extrem de apropiați. El era confidentul meu, micul meu companion într-o lume care adesea părea rece și neprimitoare.

Pe măsură ce Andrei creștea, legătura noastră rămânea puternică. Era un elev strălucit, mereu dornic să învețe și să exploreze lucruri noi. L-am încurajat în toate modurile posibile, participând la fiecare eveniment școlar, susținându-l la fiecare meci. Absența lui Gheorghe devenea tot mai pronunțată de-a lungul anilor și, în cele din urmă, ne-am despărțit. Andrei a rămas cu mine și am navigat prin viață împreună ca o echipă.

Când Andrei a plecat la facultate, am simțit un gol imens dar și o mândrie enormă. Devenea propriul său om, pregătit să cucerească lumea. În timpul anilor de facultate a cunoscut-o pe Maria. Era fermecătoare, inteligentă și părea să-l facă pe Andrei extrem de fericit. Am primit-o în viețile noastre cu brațele deschise, sperând că va fi fiica pe care nu am avut-o niciodată.

Cu toate acestea, lucrurile au început să se schimbe după nunta lor. Comportamentul Mariei s-a schimbat subtil dar semnificativ. A devenit mai controlantă, mai posesivă cu timpul și atenția lui Andrei. La început am trecut cu vederea aceste schimbări ca fiind ajustări normale ale proaspăt căsătoriților, dar curând a devenit clar că Maria nu avea nicio intenție să-l împartă pe Andrei cu nimeni, nici măcar cu propria lui mamă.

Apelurile telefonice care odată veneau zilnic au început să se rărească. Vizitele lui Andrei au devenit mai puțin frecvente, mereu însoțite de privirea dezaprobatoare a Mariei. Când încercam să iau legătura cu el, Maria răspundea adesea la telefonul lui, găsind scuze pentru care nu putea vorbi. Era sfâșietor să-mi văd fiul îndepărtându-se de mine, dar nu voiam să cauzez fricțiuni în căsnicia lor.

Într-o zi, după săptămâni de tăcere, am decis să-l confrunt pe Andrei în legătură cu situația. Am condus până la casa lor neanunțată, sperând la o conversație sinceră. Maria mi-a deschis ușa cu un zâmbet rece și mi-a spus că Andrei nu este acasă. Când am insistat să aștept pentru el, în cele din urmă m-a lăsat să intru dar a făcut clar că prezența mea nu era binevenită.

Când Andrei a ajuns în sfârșit acasă, arăta epuizat și înfrânt. Ne-am așezat să vorbim, dar înainte să pot spune prea multe, Maria ne-a întrerupt. M-a acuzat că mă amestec în viețile lor și că încerc să-l controlez pe Andrei. Cuvintele ei erau dure și tăioase și pentru prima dată am văzut o latură a ei care m-a îngrozit.

Andrei stătea acolo tăcut în timp ce Maria mă certa. Când în cele din urmă a ieșit furioasă din cameră, el s-a uitat la mine cu lacrimi în ochi și mi-a spus că nu poate merge împotriva dorințelor soției sale. Ea îi interzisese să mă sune sau să mă viziteze fără permisiunea ei. Inima mea s-a sfărâmat în milioane de bucăți când am realizat că mi-am pierdut fiul.

Acum, pe măsură ce mă apropii de aniversarea mea de 70 de ani, stau singură în casa mea liniștită, înconjurată de amintiri ale vremurilor mai fericite. Telefonul rămâne tăcut și soneria nu sună niciodată. Am ajuns să accept faptul că greșelile mele m-au adus aici. Poate dacă aș fi fost mai înțelegătoare cu luptele lui Gheorghe sau mai fermă cu Maria de la început, lucrurile ar fi fost diferite.

Împărtășesc povestea mea nu pentru simpatie ci ca un avertisment pentru alte mame. Prețuiți relațiile cu copiii voștri dar recunoașteți și când este timpul să-i lăsați să-și trăiască propriile vieți. Nu lăsați fricile sau nesiguranțele voastre să creeze o prăpastie între voi și cei pe care îi iubiți.

Cât despre mine, mi-am acceptat soarta. Aniversarea mea de 70 de ani va veni și va trece fără fast sau celebrare. Dar dacă povestea mea poate ajuta chiar și o singură mamă să evite aceeași soartă, atunci poate singurătatea mea nu va fi fost în zadar.