„Fostul Meu Soț M-a Înșelat Ani de Zile. Am Cedat Când Fiul Nostru a Spus: ‘Mamă, Vrea Să-și Ia Rămas Bun'”

Mult timp nu am avut curajul să plec în străinătate pentru muncă. A fost ideea soacrei mele. Eram într-o situație dificilă, așa că am decis să plec. Lucrez în Italia de 16 ani acum. Eu și Radu ne-am căsătorit când eram foarte tineri—aveam doar 19 ani. Tocmai terminasem școala de asistente medicale. Părinții mei, desigur, voiau să-mi continui studiile, dar dragostea avea alte planuri.

Eu și Radu eram inseparabili pe atunci. Aveam vise de a construi o viață împreună, de a întemeia o familie și de a îmbătrâni unul lângă celălalt. Dar viața are un mod de a-ți da lovituri când te aștepți mai puțin.

Situația noastră financiară era disperată. Radu își pierduse locul de muncă și ne chinuiam să ne descurcăm. Atunci soacra mea a sugerat să accept o oportunitate de muncă în Italia. A spus că va fi temporar, doar până ne punem pe picioare. Cu reticență, am fost de acord.

Să-l las pe Radu și pe fiul nostru Alexandru în urmă a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Mi-au lipsit în fiecare zi, dar știam că trebuie să fac asta pentru viitorul familiei noastre. Anii au trecut și am muncit neobosit ca asistentă medicală în Italia, trimițând bani acasă pentru a-i susține.

Dar pe măsură ce timpul trecea, lucrurile au început să se schimbe. Radu devenea distant în timpul apelurilor noastre telefonice, iar vocea lui Alexandru devenea tot mai tristă. Am încercat să ignor aceste semne ca fiind stresul situației noastre, dar în adâncul sufletului știam că ceva nu era în regulă.

Într-o zi, Alexandru m-a sunat plângând. „Mamă,” a spus el, „Tata vrea să-și ia rămas bun.” Inima mi-a căzut. Știam ce înseamnă asta. Radu era bolnav—bolnav terminal.

Am rezervat imediat un zbor înapoi spre România. Când am ajuns, l-am găsit pe Radu într-un pat de spital, arătând fragil și slăbit. Fusese diagnosticat cu cancer și era prea târziu pentru tratament.

În timp ce stăteam lângă patul lui, mi-a mărturisit totul. M-a înșelat ani de zile cu o femeie pe nume Livia. A spus că îi pare rău, că nu a vrut niciodată să mă rănească, dar nu a putut suporta singurătatea cât timp am fost plecată.

Am simțit un amestec de furie și tristețe. Cum a putut să mă trădeze astfel? Dar când m-am uitat la el, atât de vulnerabil și aproape de moarte, furia mea s-a topit. Tot ce a rămas a fost durerea.

Radu a murit câteva zile mai târziu. Eu și Alexandru am rămas să adunăm bucățile vieților noastre distruse. Trădarea încă doare, dar am învățat să trăiesc cu ea.

Acum, stând singură în micul meu apartament din Italia, nu pot să nu mă întreb ce ar fi fost dacă lucrurile ar fi decurs altfel. Dacă am fi găsit o altă cale de a ne descurca fără ca eu să plec. Dacă Radu ar fi fost fidel.

Viața este plină de „ce-ar fi fost dacă,” dar nu putem schimba trecutul. Tot ce putem face este să mergem înainte și să încercăm să găsim o oarecare pace.