„Suniți Doar Când Aveți Nevoie de o Bonă”: Ce I-am Spus Fiului Meu

Alexa stătea în sufrageria ei confortabilă, cu un zumzet ușor al televizorului pe fundal. A aruncat o privire la telefonul care tocmai vibrase cu un nou mesaj. Era de la fiul ei, Andrei. A oftat adânc, știind deja ce va spune mesajul înainte să-l deschidă.

„Hei, mamă, poți să ai grijă de Gianna în weekend? Trebuie să lucrez până târziu.”

Inima Alexei s-a strâns. Părea că singura dată când Andrei o contacta era atunci când avea nevoie de o bonă pentru fiica lui, Gianna. O iubea pe nepoata ei din toată inima, dar sentimentul constant de a fi folosită o măcina.

A tastat rapid un răspuns: „Sigur, pot să am grijă de ea,” și a trimis mesajul. Dar, pe măsură ce a pus telefonul jos, un val de frustrare a cuprins-o. Nu mai putea să țină în ea. A ridicat din nou telefonul și l-a sunat pe Andrei.

„Hei, mamă,” a răspuns Andrei vesel.

„Andrei, trebuie să vorbim,” a spus Alexa încercând să-și păstreze vocea calmă. „Suni doar când ai nevoie de o bonă. Mă simt ca și cum aș fi doar o conveniență pentru tine.”

A urmat o pauză lungă la celălalt capăt al liniei. „Mamă, nu e adevărat,” a spus în cele din urmă Andrei. „Doar că… am multe pe cap acum.”

„Înțeleg asta,” a răspuns Alexa, vocea ei înmuiindu-se. „Dar îmi e dor de tine. Îmi e dor să vorbim despre alte lucruri, nu doar despre a avea grijă de Gianna.”

Andrei a oftat. „Îmi pare rău, mamă. O să încerc să fiu mai bun.”

După ce au închis, Alexa a simțit un amestec de ușurare și tristețe. Sperase că lucrurile se vor schimba, dar în adâncul sufletului ei nu era sigură că se vor schimba.

A doua zi, Alexa s-a pregătit pentru sosirea Giannaei. A scos câteva dintre jucăriile preferate ale Giannaei și s-a asigurat că sunt suficiente gustări. Când Andrei a adus-o pe Gianna, i-a dat Alexei o îmbrățișare rapidă și a ieșit în grabă pe ușă.

„Bună, bunico!” a exclamat Gianna alergând în brațele Alexei.

„Bună, draga mea,” a spus Alexa îmbrățișând-o strâns. „Ce vrei să facem azi?”

Au petrecut ziua jucându-se, citind cărți și făcând prăjituri. Râsul Giannaei umplea casa și pentru o vreme, Alexa a uitat de grijile ei.

Dar pe măsură ce se apropia seara și Andrei încă nu se întorsese, frustrarea Alexei a început din nou să crească. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. Orele au trecut și abia târziu în noapte Andrei a apărut în sfârșit.

„Îmi pare rău că am întârziat,” a spus el grăbit. „Munca s-a prelungit mai mult decât mă așteptam.”

Alexa nu a spus nimic în timp ce i-a predat-o pe Gianna. Doar i-a privit cum pleacă, simțind un gol adânc în suflet.

Zilele s-au transformat în săptămâni și săptămânile în luni. Apelurile lui Andrei au rămas rare și mereu centrate pe nevoia de ajutor cu Gianna. Încercările Alexei de a se apropia și de a avea o relație mai profundă cu el au fost întâmpinate cu răspunsuri scurte și promisiuni goale.

Într-o seară, după o altă zi singuratică, Alexa s-a așezat și i-a scris o scrisoare lui Andrei. Și-a deschis inima, exprimându-și sentimentele de singurătate și dorința de a avea o relație mai apropiată cu el. Sperase că punându-și gândurile pe hârtie, el va înțelege în sfârșit.

A trimis scrisoarea a doua zi și a așteptat cu nerăbdare un răspuns. Dar zilele s-au transformat din nou în săptămâni și nu a primit niciun răspuns.

Într-o după-amiază, Alexa a primit un apel de la Gabriela, fosta soție a lui Andrei. „Alexa, doar voiam să văd cum ești,” a spus Gabriela amabil. „Știu că lucrurile au fost grele în ultima vreme.”

Alexa a apreciat gestul dar nu a putut să nu simtă un fior de tristețe. Chiar și Gabriela părea mai preocupată de bunăstarea ei decât propriul ei fiu.

Pe măsură ce timpul trecea, Alexa continua să aibă grijă de Gianna ori de câte ori Andrei avea nevoie de ea. Prețuia momentele petrecute cu nepoata ei dar nu putea scutura sentimentul de a fi luată de-a gata.

În cele din urmă, Alexa și-a dat seama că nu putea schimba comportamentul lui Andrei. Putea doar să-și controleze propriile acțiuni și să aleagă să se concentreze pe iubirea pe care o avea pentru Gianna. Nu era finalul fericit pe care îl sperase, dar era realitatea pe care trebuia să o accepte.