„Soacra a Țipat Că Nu Vrea Să Mai Vorbească cu Mine”: Am Tratat-o cu Bunătate, Dar Nu M-a Plăcut Niciodată
L-am cunoscut pe Petru în al doilea an de facultate. Era fermecător, inteligent și avea un simț al umorului care putea lumina orice încăpere. Am devenit rapid inseparabili și, până la absolvire, am decis să ne mutăm împreună. Totul părea perfect, cu o singură excepție: mama lui, Victoria.
De la prima întâlnire, Victoria a făcut clar că nu mă aprobă. Era suficient de politicoasă în fața lui Petru, dar privirile reci și comentariile disprețuitoare când el nu era prin preajmă spuneau totul. Am încercat să trec peste, gândindu-mă că are nevoie de timp să se obișnuiască cu mine.
La șase luni după ce ne-am mutat împreună, am aflat că sunt însărcinată. Eram extrem de fericiți și am decis să ne căsătorim. Am vrut să fie ceva discret, așa că am depus actele la primărie și am plănuit să le spunem familiilor noastre după aceea.
Când i-am dat vestea Victoriei, reacția ei a fost departe de ceea ce speram. A țipat că nu vrea să mai vorbească cu mine și a ieșit furioasă din cameră. Petru a încercat să o calmeze, dar ea era hotărâtă. Nu voia să aibă de-a face cu mine sau cu copilul nostru nenăscut.
Eram devastată, dar am încercat să rămân puternică pentru Petru și pentru bebelușul nostru. Am continuat să o tratez pe Victoria cu bunătate ori de câte ori ne vedeam, dar ea a rămas distantă și rece. Făcea remarci răutăcioase despre gătitul meu, despre aspectul meu și chiar despre capacitatea mea de a fi o mamă bună.
Pe măsură ce sarcina mea avansa, tensiunea dintre mine și Victoria s-a agravat. A refuzat să participe la mica noastră ceremonie de nuntă și nici măcar nu a recunoscut căsătoria noastră. Petru era prins la mijloc, încercând să mențină pacea între noi în timp ce mă susținea pe mine.
Când s-a născut fiica noastră Eliana, am sperat că Victoria se va înmuia și va veni în întâmpinarea noastră. Dar nu a fost așa. A refuzat să ne viziteze la spital și nici măcar nu a trimis o felicitare sau un cadou. Era ca și cum Eliana nu ar fi existat în ochii ei.
Petru și cu mine am încercat să mergem mai departe și să ne concentrăm pe noua noastră familie, dar absența Victoriei era mereu simțită. Ocazional îl suna pe Petru, dar niciodată nu întreba despre mine sau despre Eliana. Era clar că nu avea intenția de a face parte din viețile noastre.
Pe măsură ce anii treceau, prăpastia dintre noi s-a adâncit. Petru și cu mine am avut un alt copil, un băiat pe nume Iacob, dar atitudinea Victoriei a rămas neschimbată. Continua să mă ignore pe mine și pe copiii noștri, vorbind cu Petru doar când era absolut necesar.
Tensiunea a avut un impact asupra căsniciei noastre. Petru devenea din ce în ce mai frustrat de comportamentul mamei sale și de incapacitatea mea de a trece peste asta. Ne certam mai des și iubirea care ne-a unit odată începea să se stingă.
În cele din urmă, Petru și cu mine am decis să ne separăm. A fost o decizie dureroasă, dar amândoi știam că este pentru binele nostru. Tensiunea constantă cu Victoria a creat o prăpastie între noi pe care nu am putut-o depăși.
M-am mutat cu Eliana și Iacob, începând o nouă viață pe cont propriu. Petru a rămas în contact cu mama lui, dar relația lor era tensionată în cel mai bun caz. Victoria nu și-a cerut niciodată scuze sau nu a recunoscut durerea pe care a cauzat-o.
În cele din urmă, am realizat că unii oameni sunt pur și simplu incapabili de schimbare. Indiferent cât de bun sau răbdător ești, nu poți forța pe cineva să te placă sau să te accepte. Tot ce poți face este să te concentrezi pe propria ta fericire și bunăstare.