„A Trebuit să Mănânce Fulgi de Ovăz și Supă pentru a Scăpa de Profitori”: Cei Doi Fii ai Săi Nu au Muncit de Peste un An și Trăiesc pe Spatele Mamei lor

Ana a fost întotdeauna o femeie muncitoare. Ca mamă singură a patru copii, a jonglat cu mai multe locuri de muncă pentru a se asigura că copiii ei aveau tot ce le trebuia. Dar acum, la 62 de ani, era obosită. Cei doi fii mai mari ai ei, Doru și Cătălin, trăiau pe spatele ei de peste un an, fără să arate vreun semn că ar vrea să-și găsească un loc de muncă sau să contribuie la gospodărie.

Răbdarea Anei era pe sfârșite. Sperase că, dând un exemplu bun, fiii ei vor urma același drum. Dar Doru, 28 de ani, și Cătălin, 26 de ani, păreau mulțumiți să lenevească prin casă, jucându-se pe calculator și ieșind cu prietenii. Nu aveau niciun simț al urgenței sau responsabilității, iar Ana era la capătul puterilor.

Într-o seară, după o altă zi frustrantă în care a venit acasă și și-a găsit fiii tolăniți pe canapea, Ana a luat o decizie. Se va pensiona anticipat, dar nu înainte de a-și lua concediul acumulat. Avea nevoie de o pauză și trebuia să le dea fiilor ei o lecție.

A doua zi dimineață, Ana a convocat o ședință de familie. Doru și Cătălin s-au târât în sufragerie, vizibil deranjați că au fost întrerupți. Ana a tras adânc aer în piept și a început.

„Am decis să mă pensionez,” a spus ea. „Am muncit din greu toată viața mea și este timpul să iau o pauză. Dar înainte de asta, îmi iau concediul acumulat. Am nevoie de timp pentru mine.”

Doru și Cătălin s-au privit unul pe altul, clar neînțelegând gravitatea situației.

„Ce înseamnă asta pentru noi?” a întrebat Doru, cu un ton iritat în voce.

„Înseamnă,” a răspuns Ana, „că voi doi trebuie să începeți să vă căutați locuri de muncă. Nu vă mai susțin financiar. Sunteți adulți și este timpul să vă comportați ca atare.”

Cătălin a râs disprețuitor. „Nu poți să ne tai pur și simplu fondurile. Avem nevoie de timp să găsim ceva.”

„Ați avut peste un an,” a spus Ana ferm. „Am terminat cu susținerea voastră. Aveți două luni să vă găsiți locuri de muncă și să începeți să contribuiți la gospodărie. După aceea, sunteți pe cont propriu.”

Doru și Cătălin erau uluiți. Nu o mai văzuseră niciodată pe mama lor atât de hotărâtă. Au încercat să argumenteze, dar Ana a rămas fermă. Era hotărâtă să-și urmeze planul.

În următoarele câteva săptămâni, Ana s-a ținut de cuvânt. Și-a petrecut zilele relaxându-se, citind și făcând plimbări lungi. Mânca mese simple din fulgi de ovăz și supă, economisind bani oriunde putea. Între timp, Doru și Cătălin făceau încercări superficiale de a-și găsi locuri de muncă, dar lipsa lor de motivație era evidentă.

Pe măsură ce se apropia termenul limită de două luni, Ana devenea din ce în ce mai anxioasă. Sperase că abordarea sa dură îi va motiva pe fiii ei să acționeze, dar părea că avea efectul opus. Doru și Cătălin deveneau mai resentimentari și distanți, refuzând să participe la orice conversație semnificativă despre viitorul lor.

A sosit ziua decisivă și Ana a convocat o altă ședință de familie. Doru și Cătălin stăteau morocănoși pe canapea, cu brațele încrucișate.

„Ei bine?” a întrebat Ana. „V-ați găsit locuri de muncă?”

Doru a clătinat din cap. „Nu. Și nu apreciem că ne pui sub această presiune.”

Cătălin a dat din cap în semn de acord. „Da, nu e corect. Avem nevoie de mai mult timp.”

Inima Anei s-a prăbușit. Sperase la un alt rezultat, dar știa că nu putea da înapoi acum.

„Îmi pare rău,” a spus ea cu voce tremurândă. „Dar nu vă mai pot susține financiar. Trebuie să găsiți o modalitate de a vă descurca singuri.”

Doru și Cătălin au ieșit furioși din casă, trântind ușa în urma lor. Ana s-a așezat jos, cu lacrimi curgându-i pe față. Făcuse tot ce putuse, dar nu fusese suficient. Fiii ei erau încă pierduți și nu știa cum să-i ajute.

În săptămânile care au urmat, Doru și Cătălin s-au îndepărtat tot mai mult. Dormeau pe la prieteni, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru viețile lor. Ana privea neputincioasă cum fiii ei se afundau tot mai mult în probleme, simțind un profund sentiment de eșec și regret.

Sperase la un final fericit, dar viața avea alte planuri. Ana putea doar spera că într-o zi Doru și Cătălin își vor găsi drumul, chiar dacă asta însemna să învețe pe calea grea.