„Soțul și Copiii Mei S-au Întors Târziu de la Bunica: Apoi Am Aflat Adevăratul Motiv”

Sâmbetele au fost întotdeauna o zi specială în casa noastră. Era ziua în care Andrei, soțul meu, își ducea fiicele, Ana și Maria, să-și viziteze bunica, Elena. Această tradiție era în vigoare de mai bine de un an, încă de când Ana a împlinit trei ani. Elena, soacra mea, nu fusese niciodată foarte implicată în viețile noastre, dar am considerat că era important ca fetele să-și cunoască bunica.

Chiar și după ce s-a născut Maria, interesul Elenei pentru nepoatele ei a rămas minim. Venea o dată pe lună, aducea cadouri, petrecea o oră sau două cu fetele și apoi pleca. Ana, fiind cea mai mare, întreba uneori: „Cine e doamna aceea, mami?” Mi se rupea inima să văd că fiicele mele abia își recunoșteau propria bunică.

Într-o sâmbătă, Andrei și fetele au plecat la casa Elenei ca de obicei. Trebuiau să se întoarcă până la ora 16:00, dar când ceasul a arătat 17:30, am început să mă îngrijorez. Am sunat de mai multe ori pe telefonul lui Andrei, dar nu a răspuns. Mintea mea era plină de tot felul de scenarii, fiecare mai îngrozitor decât celălalt.

În cele din urmă, la ora 18:00, ușa din față s-a deschis încet și Andrei a intrat cu Ana și Maria. Fetele păreau neobișnuit de tăcute, iar Andrei părea tensionat. „Ce s-a întâmplat?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

Andrei a ezitat un moment înainte de a vorbi. „Am avut o situație la mama,” a spus el, evitându-mi privirea.

Am simțit un nod în stomac. „Ce fel de situație?”

Andrei a tras adânc aer în piept și în cele din urmă mi-a întâlnit privirea. „Mama… a băut cam mult. Nu era ea însăși.”

Eram uluită. Elena fusese întotdeauna puțin distantă, dar nu mi-am imaginat-o niciodată ca pe cineva care ar bea excesiv, mai ales în prezența copiilor. „Ce vrei să spui cu ‘a băut cam mult’?” am întrebat, ridicând vocea.

Andrei a oftat. „Când am ajuns acolo, era deja puțin amețită. Am crezut că va fi bine, dar pe măsură ce după-amiaza a trecut, a continuat să bea. A început să spună lucruri foarte ciudate și fetele s-au speriat.”

M-am uitat la Ana și Maria, care se țineau strâns una de cealaltă pe canapea. „Sunteți bine, fetelor?” am întrebat încet.

Ana a dat din cap afirmativ, dar Maria a început să plângă. „Bunica țipa,” a spus ea printre suspine. „A spus că nu ne vrea acolo.”

Inima mea s-a frânt pentru fiicele mele. Le-am tras într-o îmbrățișare, încercând să le consolez. „E în regulă, draga mea. Acum sunteți în siguranță.”

Andrei a continuat: „Am încercat să o fac să se oprească, dar nu a vrut să asculte. În cele din urmă, a trebuit să iau fetele și să plecăm. De aceea am întârziat.”

Am simțit un amestec de furie și tristețe. Cum putea Elena să facă asta propriilor ei nepoate? Știam că nu era cea mai afectuoasă persoană, dar asta depășea orice imaginație. „Nu putem lăsa să se mai întâmple asta,” am spus ferm.

Andrei a dat din cap. „Știu. O să vorbesc cu ea, dar nu cred că putem continua aceste vizite.”

În acea noapte, în timp ce le puneam pe Ana și Maria la culcare, nu puteam scăpa de sentimentul de trădare. Elena ne-a dezamăgit, dar mai important, le-a dezamăgit pe nepoatele ei. Încrederea pe care o aveam în ea era spulberată și știam că va dura mult timp să o reconstruim.

În timp ce stăteam în pat, mă gândeam la viitor. Va trebui să găsim noi modalități pentru ca fetele să se conecteze cu familia lor, modalități care nu implicau prezența Elenei. Era o realizare tristă, dar necesară pentru siguranța și bunăstarea copiilor noștri.