„Nu Știu Ce Să Fac. Fiul Meu Îi Ia Mereu Apărarea Soției Sale!”

Maria stătea la masa din bucătărie, cu mâinile înfășurate în jurul unei cești aburinde de ceai. Camera era plină de aroma reconfortantă a mușețelului, dar aceasta nu reușea să-i liniștească mintea tulburată. Oftă adânc, gândurile ei fiind consumate de aceeași problemă supărătoare care o chinuia de luni de zile.

„Nu știu ce să fac,” murmură ea pentru sine, cu vocea îmbibată de tristețe. „Fiul meu îi ia mereu apărarea soției sale.”

Fiul Mariei, Andrei, fusese întotdeauna lumina ochilor ei. L-a crescut ca mamă singură, investind toată dragostea și energia ei pentru a se asigura că are o viață bună. Când Andrei i-a prezentat-o pe Andreea, logodnica lui, Maria a fost plină de speranță. Andreea părea amabilă și inteligentă, iar Maria era dornică să o primească în familie.

Dar lucrurile s-au schimbat după nuntă. Maria a observat că Andrei era din ce în ce mai mult de partea Andreei, chiar și în situații în care Maria simțea că Andreea greșea clar. Totul a început cu mici neînțelegeri, cum ar fi cum să aranjeze mobila sau ce să gătească pentru cinele de familie. Dar în timp, problemele au devenit mai semnificative.

„Mamă,” spunea Andrei, cu un ton ferm dar blând, „nu-ți face griji, Andreea știe ce face. Nu e proastă.”

Maria simțea un val de frustrare de fiecare dată când auzea aceste cuvinte. Nu era că ea credea că Andreea era proastă; doar credea că experiența și înțelepciunea ei ar trebui să conteze pentru ceva. Dar Andrei părea să creadă că Andreea avea întotdeauna dreptate, indiferent de situație.

Într-o seară, tensiunea a atins punctul culminant. Maria i-a invitat pe Andrei și Andreea la cină, sperând să petreacă o seară plăcută împreună. Petrecuse ore întregi pregătind mâncărurile preferate ale lui Andrei, dorind să creeze o atmosferă caldă și primitoare.

Pe măsură ce se așezau la masă, Maria nu a putut să nu aducă în discuție un incident recent care o deranja. Andreea luase o decizie financiară semnificativă fără a-l consulta pe Andrei, iar Maria simțea că aceasta era o greșeală.

„Andrei, cred cu adevărat că ar fi trebuit să fii implicat în acea decizie,” spuse Maria, încercând să-și păstreze tonul calm și rațional.

Andrei aruncă o privire către Andreea, care părea incomodă. „Mamă, Andreea știe ce face. Nu e proastă,” repetă el, cu vocea îmbibată de iritare.

„Dar Andrei,” insistă Maria, „este important ca amândoi să luați aceste decizii împreună. Este vorba despre parteneriat și comunicare.”

Ochii Andreei străluciră de furie. „Nu am nevoie să fiu moralizată despre căsnicia mea, Maria,” răspunse ea tăios. „Andrei și cu mine suntem perfect capabili să ne gestionăm propriile treburi.”

Maria simți un nod în gât. Doar încercase să ajute, dar părea că eforturile ei erau mereu întâmpinate cu rezistență. Se uită la Andrei, sperând la un sprijin, dar el rămase tăcut, loialitatea lui fiind clar de partea Andreei.

Restul cinei a fost tensionat și incomod. Maria abia dacă putea mânca, pofta fiindu-i pierdută din cauza sentimentului crescând de înstrăinare. Întotdeauna își imaginase că relația ei cu Andrei va rămâne puternică, chiar și după ce el se va căsători. Dar acum se simțea ca un străin în propria familie.

Pe măsură ce seara se apropia de sfârșit, Andrei și Andreea plecară fără prea mult fast. Maria îi privi plecând, cu inima grea de un amestec de tristețe și frustrare. Nu știa cum să acopere prăpastia care se formase între ea și fiul ei. Fiecare încercare de a se conecta părea să-l îndepărteze și mai mult.

În săptămânile care au urmat, Maria s-a retras tot mai mult. A încetat să-i mai invite pe Andrei și Andreea la ea, temându-se de o altă confruntare. Îi era dor teribil de fiul ei, dar nu știa cum să ajungă la el fără a provoca mai mult conflict.

Într-o zi, stând singură în casa ei liniștită, Maria realiză că s-ar putea să nu mai aibă niciodată relația apropiată cu Andrei pe care o prețuise odată. Era o realizare dureroasă, dar știa că trebuia să o accepte. Nu putea schimba loialitatea lui Andrei față de Andreea și nu putea să-l forțeze să vadă lucrurile din perspectiva ei.

Maria trase adânc aer în piept, încercând să găsească un pic de pace interioară. Își va iubi întotdeauna fiul, dar trebuia să renunțe la speranța că lucrurile vor reveni la cum erau înainte. Era o pastilă amară de înghițit, dar era singura cale prin care putea merge mai departe.