„Soțul și Cumnata Mea au Decis că Trebuie să Îi Fac Eu Babysitting Copilului Ei”: Ei Spun că Sunt Deja în Concediu de Maternitate

Isabela stătea în sufragerie, legănându-și fiica nou-născută, Eliza, în brațe. Gânguritul blând al bebelușului era un contrast liniștitor față de furtuna care se dezlănțuia în mintea ei. Tocmai terminase o conversație telefonică cu soțul ei, Radu, și discuția o lăsase atât furioasă, cât și neajutorată.

Radu o sunase să o informeze că sora lui, Sofia, avea nevoie de cineva care să aibă grijă de fiul ei de doi ani, Matei, pentru câteva săptămâni. Sofia obținuse un loc de muncă temporar în alt județ și nu găsise o bonă pe termen scurt. Radu îi asigurase pe Sofia că Isabela ar fi mai mult decât fericită să ajute, deoarece era deja în concediu de maternitate.

Isabela nu putea să creadă ce auzea. „Radu, am un nou-născut de care trebuie să am grijă. Cum ar trebui să mă descurc cu încă un copil?” protestase ea.

„Haide, Isabela. Ești deja acasă. Cât de greu poate fi să ai grijă de încă un copil?” răspunsese Radu cu nepăsare.

Isabela simțea un val de frustrare. Nu era vorba doar despre epuizarea fizică; era vorba despre principiu. Avea mâinile pline cu Eliza și cei doi copii mai mari ai lor, de patru și șase ani. Adăugarea unui alt copil în ecuație nu era doar nepractică, ci și nedreaptă.

„Radu, nu e vorba doar despre faptul că sunt acasă. E vorba despre faptul că Sofia ar trebui să fie responsabilă pentru propriul ei copil. Nu sunt un serviciu gratuit de babysitting,” argumentase Isabela.

Dar Radu îi ignorase preocupările, spunând că familia ajută familia și că era doar pentru câteva săptămâni. Încheiase apelul spunând că îl va aduce pe Matei a doua zi.

Isabela se simțea prinsă în capcană. Își iubea soțul și înțelegea importanța familiei, dar asta era prea mult. Petrecuse restul zilei într-o stare de confuzie, încercând să găsească o soluție. Se gândise să o sune direct pe Sofia pentru a-i explica situația, dar știa că asta ar fi cauzat doar mai multă tensiune.

A doua zi dimineață, Radu a sosit cu Matei. Isabela a forțat un zâmbet când i-a întâmpinat, dar în interior fierbea de furie. Radu a sărutat-o pe obraz și i-a șoptit: „Mulțumesc că faci asta. Înseamnă mult pentru Sofia.”

De îndată ce Radu a plecat la muncă, Matei a început să plângă după mama lui. Isabela a încercat să-l consoleze în timp ce jongla cu Eliza și se ocupa de ceilalți copii ai lor. Ziua a fost un vârtej de schimbări de scutece, hrăniri și crize de tantrumuri. Până când Radu a venit acasă, Isabela era epuizată și emoțional distrusă.

„Cum a fost ziua ta?” întrebase Radu vesel.

Isabela l-a privit furioasă. „A fost un coșmar, Radu. Nu pot face asta.”

„Exagerezi,” spusese el nepăsător. „E doar pentru câteva săptămâni.”

Dar acele câteva săptămâni păreau o eternitate. Fiecare zi era o luptă, iar Isabela se simțea tot mai resentimentară față de Radu și Sofia. Simțea că nevoile și sentimentele ei erau complet ignorate.

Într-o seară, după ce a pus toți copiii la culcare, Isabela a cedat în cele din urmă. L-a confruntat pe Radu, cu lacrimi curgându-i pe față. „Nu mai pot face asta, Radu. Nu este corect nici pentru mine, nici pentru copiii noștri.”

Radu părea surprins, dar tot nu părea să înțeleagă gravitatea situației. „E aproape gata, Isabela. Doar rezistă puțin.”

Dar Isabela nu mai putea rezista. Stresul își punea amprenta asupra sănătății ei și asupra relației cu Radu. Se simțea izolată și neajutorată.

În cele din urmă, Sofia s-a întors și l-a luat pe Matei înapoi, dar daunele erau deja făcute. Relația Isabelei cu Radu era tensionată și simțea un resentiment persistent care nu se va estompa ușor. Experiența i-a arătat că uneori obligațiile familiale pot împinge oamenii la limită și nu fiecare poveste are un final fericit.