„Viața nu e dreaptă, fiule. Soția ta te hrănește bine, dar nimeni nu-mi mai face clătite”: Plângea Soacra

Elena stătea la masa din bucătărie, cu ochii înlăcrimați, în timp ce își privea fiul, Andrei, devorând micul dejun copios pe care soția lui, Ana, îl pregătise. Mirosul de bacon proaspăt gătit și clătite pufoase umplea camera, un contrast puternic cu cerealele reci pe care Elena le mâncase singură în acea dimineață.

„Viața nu e dreaptă, fiule,” spuse Elena, cu vocea tremurând. „Soția ta te hrănește bine, dar nimeni nu-mi mai face clătite.”

Andrei ridică privirea de la farfurie, cu o furculiță plină de clătite îmbibate în sirop la jumătatea drumului spre gură. „Mamă, știi că Ana și cu mine suntem ocupați cu munca și copiii. Nu putem fi mereu acolo să gătim pentru tine.”

Elena oftă adânc. Odată fusese regina bucătăriei ei. Pregătea mese elaborate, își făcea singură conservele și menținea casa impecabilă. Dar acele zile erau de mult apuse. Acum, se grăbea să termine treburile casnice și se baza pe mâncare la pachet mai des decât ar fi vrut. Gătea doar în weekend, suficient cât să se descurce.

„Înțeleg că sunteți ocupați,” spuse Elena încet. „Dar simt că am fost uitată. Te-am crescut pe tine și pe frații tăi, iar acum sunt singură.”

Andrei se foi incomod pe scaun. Își iubea mama enorm, dar nu știa cum să reducă distanța tot mai mare dintre ei. Ana era o soție și o mamă minunată, dar avea mâinile pline cu cei doi copii mici și un job solicitant.

„Mamă, apreciem tot ce ai făcut pentru noi,” spuse Andrei încercând să o reasigure. „Dar lucrurile sunt diferite acum. Fiecare dintre noi are propria viață de gestionat.”

Elena dădu din cap, deși inima îi era grea. Își amintea zilele când copiii ei erau mici și ea era lumea lor întreagă. Petrecea ore întregi în bucătărie, pregătindu-le mesele preferate și asigurându-se că aveau tot ce le trebuia. Acum, părea că acele eforturi erau uitate.

Pe măsură ce Andrei își termina micul dejun și se pregătea să plece la muncă, îi dădu mamei sale o îmbrățișare rapidă. „Ne vedem mai târziu, mamă,” spuse el înainte de a ieși pe ușă.

Elena îl privi plecând, simțind un val de singurătate. Știa că Andrei o iubea, dar nu era același lucru cu a avea pe cineva alături cu care să-și împartă zilele. Îi lipsea compania soțului ei decedat și energia plină de viață a unei case pline.

Mai târziu în acea zi, Elena se trezi rătăcind printre rafturile magazinului alimentar, cumpărând câteva lucruri esențiale. Trecând pe lângă mixul pentru clătite, ezită pentru un moment înainte de a-l pune în coș. Poate că ar putea să-și facă niște clătite mâine dimineață.

Pe drumul spre mașină, Elena nu putea scutura sentimentul de goliciune care se așezase peste viața ei. Întotdeauna fusese atât de ocupată având grijă de alții încât nu învățase niciodată cum să aibă grijă de ea însăși.

În acea seară, Elena stătea singură în apartamentul ei mic, mâncând o cină simplă din resturi reîncălzite. Tăcerea era asurzitoare. Se gândi să sune unul dintre ceilalți copii ai ei, dar renunță la idee. Toți aveau propriile vieți și familii de care să se îngrijească.

Weekendul veni și Elena se ocupă cu gătitul suficientor mese pentru a-i ajunge toată săptămâna. Era o sarcină solitară, dar îi dădea ceva de făcut. În timp ce amesteca oala cu supă pe aragaz, nu putea să nu se gândească la cât de diferită devenise viața ei.

Îi lipseau zilele când casa ei era plină de râsete și iubire. Acum, părea că doar trecea prin mișcări, așteptând ca ceva să se schimbe.

Dar adânc în sufletul ei, Elena știa că nimic nu se va schimba dacă ea nu făcea ceva în acest sens. Trebuia să găsească o modalitate de a umple golul din viața ei, de a găsi un nou scop și bucurie.

În timp ce se așeza să-și mănânce cina solitară în acea noapte, Elena își făcu o promisiune tăcută. Va găsi o modalitate de a-și recâștiga fericirea, chiar dacă asta însemna să iasă din zona ei de confort.

Dar pentru moment, își va termina masa în liniște, visând la o vreme când viața părea plină și semnificativă.