„Soțul meu m-a convins să avem al treilea copil, acum e furios pentru că ne confruntăm cu dificultăți financiare și mă învinovățește pentru tot”

Am trăit mereu confortabil. Am reușit să cumpărăm un apartament cu două camere într-un cartier liniștit și o mașină accesibilă care ne ducea unde aveam nevoie. Părinții mei nu ne-au putut ajuta financiar, așa că a trebuit să ne bazăm doar pe noi înșine. În ciuda provocărilor, eram fericiți.

Primul nostru copil, Ana, a adus o bucurie imensă în viețile noastre. Era lumina casei noastre și am prețuit fiecare moment petrecut cu ea. Când Ana a împlinit trei ani, am început să planificăm al doilea copil. A durat ceva timp, dar în cele din urmă am fost binecuvântați cu un fiu, Andrei. Soțul meu, Mihai, a fost extrem de fericit când planurile noastre s-au concretizat.

Cu toate acestea, odată cu venirea lui Andrei, cheltuielile noastre au început să crească. Scutecele, formula de lapte și facturile medicale au început să se adune. Mihai a luat un job part-time seara pentru a face față cheltuielilor. Era greu, dar ne descurcam.

Într-o seară, Mihai a venit acasă cu o idee care m-a luat prin surprindere. „Elena,” a spus el, „cred că ar trebui să avem încă un copil.” Am fost uluită. Deja ne confruntam cu dificultăți financiare și gândul de a mai avea încă o gură de hrănit părea copleșitor. Dar Mihai a fost insistent. A pictat un tablou al unei familii mari și fericite și m-a asigurat că vom găsi o modalitate de a face față.

După multe discuții și nopți nedormite, am fost de acord. Am întâmpinat-o pe cea de-a treia noastră fiică, Maria, în lume. Era frumoasă și ne-a adus multă bucurie, dar presiunea financiară a devenit insuportabilă. Economiile noastre s-au epuizat rapid și ne-am trezit trăind de la un salariu la altul.

Jobul part-time al lui Mihai s-a transformat în ture de seară full-time, lăsându-mă singură cu trei copii majoritatea nopților. Stresul și-a pus amprenta asupra relației noastre. Mihai a devenit irascibil și distant. A început să mă învinovățească pentru dificultățile noastre financiare, spunând că ar fi trebuit să fiu mai precaută în privința unui alt copil.

Am încercat să-i reamintesc că a fost ideea lui, dar asta doar a dus la mai multe certuri. Dragostea și sprijinul care defineau odată relația noastră au fost înlocuite de resentimente și frustrare. Casa noastră, odată plină de râsete și căldură, acum părea rece și tensionată.

Punctul culminant a venit când Mihai și-a pierdut jobul de seară din cauza reducerilor de personal ale companiei. Situația noastră financiară s-a înrăutățit dramatic. A trebuit să vindem mașina și să ne bazăm pe transportul public. Copiii au simțit și ei impactul; nu ne mai permiteam activități extracurriculare sau chiar haine noi pentru ei.

Furia lui Mihai creștea cu fiecare zi care trecea. Mă învinovățea pentru tot – pentru că am fost de acord să avem încă un copil, pentru că nu am găsit eu un job mai bine plătit, pentru că nu am gestionat mai bine cheltuielile gospodăriei. Mă simțeam prinsă și neajutorată.

Într-o noapte, după o altă ceartă aprinsă, Mihai și-a făcut bagajele și a plecat. A spus că are nevoie de spațiu pentru a gândi, dar nu a spus când se va întoarce. Am rămas singură cu trei copii și fără nicio idee despre cum vom trece peste asta.

Zilele s-au transformat în săptămâni și Mihai nu s-a întors. A trebuit să găsesc o modalitate de a-mi susține familia pe cont propriu. Am luat mai multe joburi part-time și m-am bazat pe programele de asistență comunitară pentru a face față cheltuielilor. Era epuizant și sfâșietor.

Povestea noastră nu are un final fericit. Presiunea financiară și tulburările emoționale ne-au destrămat familia. Mihai nu s-a mai întors și a trebuit să reconstruiesc viețile noastre de la zero. Visul unei familii mari și fericite s-a transformat într-o realitate dureroasă de supraviețuire.