Nu Ne Permitem Să Plătim Vizita Mamei, iar Acum Este Supărată Pentru Că Crede Că Nu Vrem Să O Vedem

Alexandru stătea la masa din bucătărie, cu capul în mâini. Facturile se adunau, iar stresul devenea insuportabil. Soția lui, Sorina, încerca să se mențină calmă pentru fiul lor, Andrei, care urma să împlinească cinci ani săptămâna viitoare. Plănuiseră o mică petrecere de ziua lui, dar era o problemă evidentă—nu își permiteau să o aducă pe mama lui Alexandru, Elena, în vizită.

Elena locuia în alt oraș, iar costul unui bilet de tren era pur și simplu prea mare pentru ei. Alexandru încercase totul—să lucreze ore suplimentare, să reducă cheltuielile, chiar să vândă unele dintre lucrurile lor—dar nu era suficient. Vinovăția îl măcina. Știa cât de mult însemna pentru Elena să-și vadă nepotul de ziua lui.

Sorina intră în bucătărie, cu fața brăzdată de îngrijorare. „Ai vorbit cu mama ta?” întrebă ea încet.

Alexandru clătină din cap. „Nu știu cum să-i spun. O să fie atât de dezamăgită.”

Sorina oftă și se așeză lângă el. „Trebuie să-i spunem adevărul. Nu ne permitem și nu e pentru că nu o vrem aici.”

Tragând aer adânc în piept, Alexandru ridică telefonul și formă numărul mamei sale. După câteva apeluri, Elena răspunse, vocea ei plină de căldură și entuziasm.

„Bună, mamă,” începu Alexandru, vocea tremurând ușor. „Trebuie să vorbesc cu tine despre ziua lui Andrei.”

„Oh, sunt atât de încântată să-l văd!” exclamă Elena. „Am numărat zilele.”

Inima lui Alexandru se strânse. „Mamă, eu… nu ne permitem să te aducem aici anul acesta. Am încercat totul, dar pur și simplu nu avem banii.”

Pe cealaltă parte a liniei se lăsă o pauză lungă. Când Elena vorbi în cele din urmă, vocea ei era rece și distantă. „Deci, nu mă vreți acolo?”

„Nu, mamă, nu e asta,” imploră Alexandru. „Te vrem aici mai mult decât orice, dar pur și simplu nu ne permitem acum.”

Tonul Elenei deveni mai ascuțit. „Întotdeauna găsiți bani pentru alte lucruri. Se pare că eu nu sunt o prioritate.”

Lacrimi îi umplură ochii lui Alexandru. „Nu e adevărat, mamă. Te rog să înțelegi.”

Dar Elena deja își făcuse o părere. „Am înțeles cum stau lucrurile,” spuse ea scurt. „La revedere, Alexandru.”

Linia se întrerupse și Alexandru simți o greutate zdrobitoare pe piept. Se uită la Sorina, care avea și ea lacrimi în ochi.

„Crede că nu o vrem aici,” șopti Sorina.

Zilele trecură și tensiunea din casă deveni tot mai apăsătoare. Ziua lui Andrei sosise și, deși încercaseră să o facă specială pentru el, exista un sentiment palpabil de tristețe. Alexandru nu putea scutura sentimentul de vinovăție și eșec.

În acea seară, după ce Andrei se culcase, Alexandru primi un mesaj de la sora lui, Isabela. Era o poză cu Elena stând singură în sufrageria ei, arătând devastată.

„Crede că nu îți pasă de ea,” scrise Isabela. „Trebuie să rezolvi asta.”

Dar cum putea să rezolve? Paguba era făcută. Alexandru se simțea prins într-o situație fără soluție. Încercase tot ce putuse, dar nu fusese suficient.

Pe măsură ce zilele se transformau în săptămâni, prăpastia dintre Alexandru și Elena devenea tot mai mare. Apelurile telefonice deveniseră mai rare și mai tensionate. Relația caldă și iubitoare pe care o avuseseră odată era acum umbrită de neînțelegere și durere.

Alexandru se trezea adesea uitându-se la fotografii vechi de familie, întrebându-se cum de lucrurile au mers atât de prost. Îi era dor de mama lui teribil, dar nu știa cum să repare ruptura care se formase între ei.

În cele din urmă, nu a existat o rezolvare fericită. Dificultățile financiare continuau să apese greu asupra lui Alexandru și Sorina, iar distanța emoțională dintre Alexandru și Elena rămânea un memento dureros al ceea ce pierduseră.