Mama i-a spus soțului meu să lase cheia pe masă. Eu încă voiam să-mi cer iertare
— Nici o ciorbă nu ești în stare să încălzești? a spus Radu, împingând farfuria spre mine.
Ciorba s-a vărsat pe mușamaua mamei. M-am ridicat să aduc o cârpă, dar el m-a prins de încheietură.
— Când vorbesc cu tine, te uiți la mine.
Mama a lăsat pâinea jos.
— Îi dai drumul. Acum.
Nu tonul lui m-a speriat atunci. Îl cunoșteam. M-a speriat faptul că, în sfârșit, îl auzise și altcineva.
Stăteam la ai mei de șapte săptămâni, într-un apartament cu trei camere din Ploiești. Locuința noastră trebuia predată în martie, dar constructorul mutase termenul pentru septembrie. Renunțaserăm deja la chirie, iar avansul ne înghițise economiile.
Mama ne pregătise fosta mea cameră. Tata eliberase jumătate din dulap și cumpărase un prelungitor nou, fiindcă Radu lucra uneori de acasă.
— Stați cât aveți nevoie, ne spusese.
Eu promisesem că nu deranjăm.
Așa vorbeam în ultima vreme. Îmi ceream scuze înainte să fi făcut ceva.
La început, Radu fusese atent. Aducea fructe, îl ajuta pe tata cu sacoșele. Apoi au început observațiile.
— Ioana iar a uitat. Noroc că o mai țin eu pe linia de plutire.
Râdea după fiecare înțepătură. Dacă mă supăram, eram prea sensibilă. Dacă răspundeam, făceam scandal în casa părinților mei.
Într-o dimineață, mama m-a găsit schimbându-mi bluza pentru a treia oară.
— Unde pleci așa grăbită?
— La serviciu.
— Și de ce plângi?
Mi-am șters obrazul cu mâneca.
— Nu plâng. Mă ustură ochii.
Radu îmi spusese că arăt ridicol, că la treizeci și doi de ani ar trebui să știu ce-mi vine bine. Lucram la contabilitatea unei firme de distribuție și în ziua aceea aveam ședință. Am stat tot timpul cu dosarul lipit de piept.
Seara, mama m-a întrebat încet dacă el îmi vorbește des așa.
M-am înfuriat pe ea.
— Nu-l cunoști când suntem doar noi. Are și el stres.
Ce prostie. Tocmai când eram doar noi era mai rău.
Îmi verifica bonurile, îmi număra cafelele cumpărate la serviciu. Pentru orice cheltuială trebuia să explic. El își comandase un telefon nou, dar eu ascunsesem în geantă o pereche de ciorapi, ca și cum furasem ceva.
Tata nu spunea mare lucru. Începuse însă să rămână în sufragerie până târziu, cu televizorul dat încet. Odată mi-a zis că nu-i vine somnul. Abia mai târziu am înțeles că asculta.
În seara cu ciorba, întârziasem la serviciu din cauza unui control. Telefonul mi se descărcase. Radu mă așteptase cu douăzeci și șase de apeluri pierdute.
După ce mi-a dat drumul la mână, am început să explic. Despre control, despre încărcătorul uitat, despre autobuz.
Mama s-a ridicat.
— Nu trebuie să dea raportul pentru fiecare minut.
— Nu vă băgați în căsnicia noastră, a spus el.
— În casa mea nu o umilești. Nu o apuci de mână și nu o faci proastă. Lași cheia pe masă și pleci în seara asta.
El a râs scurt.
— Ioana, spune-i maică-tii să termine circul.
M-am uitat la tata. Stătea lângă ușă, cu palmele deschise. Nu părea furios. Părea pregătit să mă ajute, dacă îl lăsam.
— Dacă ies acum, să nu vii după mine, a spus Radu.
Primul meu impuls a fost să-l opresc. Mă gândeam la avans, la rate, la rudele care dansaseră la nunta noastră. La ce aveam să le spun.
Apoi am văzut cârpa din mâna mea. O strângeam atât de tare, că mă dureau degetele.
— Nu vin, am spus.
După ce a plecat, am plâns până mi s-a făcut rău. Mama a stat lângă mine fără să spună că mă avertizase. Tata a șters masa.
A doua zi, Radu mi-a trimis mesaje. Întâi promisiuni, apoi reproșuri. Mi-a spus că părinții mei mă manipulează.
Am fost la un pas să-l cred.
Nu mi-am revenit într-o noapte. Mi-am făcut o programare la psiholog după ce am șters numărul cabinetului de două ori. La prima întâlnire am vorbit mai mult despre cât muncea el. Abia spre sfârșit am spus că mi-era frică să greșesc acasă.
De trei luni merg săptămânal. Am cerut și sfatul unui avocat despre apartament și banii plătiți. Încă sunt lucruri de împărțit. Încă mă sperie mesajele lui.
Dar ieri mi-am cumpărat o bluză și n-am ascuns bonul.
Mă gândesc uneori cât aș mai fi numit răbdare ceea ce era frică. Oare de ce ne vine mai ușor să ne cerem iertare decât să cerem ajutor?