Am pierdut casa în care ne-am îngropat toate economiile. Abia într-o garsonieră am înțeles de ce nu mă simțisem niciodată acasă

— Dacă nu băgai tu bani în bucătărie, nu ajungeam să ne vindem casa!

Soacra mea a izbit plicul băncii de masă. Din el a alunecat înștiințarea cu ratele restante. Petru stătea lângă frigider și freca între degete un bon de benzină.

— Bucătăria avea tavanul umflat de apă, am spus. Puneam ligheanul lângă aragaz. Ai uitat?

— Eu am crescut doi copii aici fără atâtea pretenții.

M-am uitat la bărbatul meu. Așteptam să spună ceva. Orice.

El a împăturit bonul.

Ne mutaserăm în casa părinților lui după cununie. Socrul meu murise, iar Petru moștenise casa de la bunicii lui. Mama lui, Viorica, locuise acolo aproape toată viața.

— De ce să aruncați bani pe chirie? ne spusese. Aveți curte, aveți loc. Eu nu mă bag peste voi.

Aveam douăzeci și opt de ani. Lucram la o brutărie, iar Petru era electrician la o firmă mică. Ne doream un copil și o cameră în care să nu miroasă a umezeală. Ni se părea că pornim cu un avantaj.

Creditul pentru renovare l-am semnat împreună, cu casa garanție. Știam ce semnez. Nu pot să spun că m-a păcălit cineva atunci.

Doar că acoperișul a costat mai mult. Instalația electrică trebuia schimbată complet. Apoi Viorica a vrut poartă nouă, fiindcă „râde lumea de noi”.

— Dacă tot faceți, faceți ca lumea, repeta.

Când veneau ratele, deveneau ale noastre. Când veneau musafirii, renovarea devenea meritul ei.

La început, mă supărau lucrurile mici. Îmi muta hainele din dulap. Ridica un capac și ofta. Dacă ne auzea râzând seara, apărea în ușă cu tensiometrul.

Petru îmi spunea mereu:

— Las-o, Lucia. E singură. Nu face și tu scandal.

Așa am ajuns eu aia care trebuia să înțeleagă pe toată lumea.

După doi ani, firma lui a pierdut un contract. Salariile au început să întârzie. Eu luam ture în plus și veneam acasă cu mâinile crăpate de detergenți.

Într-o seară, am găsit în buzunarul gecii lui o chitanță pentru un împrumut despre care nu știam.

— Ce-i asta?

Petru s-a așezat fără să-și scoată bocancii.

Mai luase bani. Pentru rate, pentru facturi și pentru două datorii ale mamei lui, făcute la un magazin din cartier.

— Mi-a fost rușine să-ți spun.

— Și mie când trebuia să-mi fie rușine? Când nu mai aveam bani de pâine?

Viorica a apărut imediat pe hol.

— Un băiat bun își ajută mama.

Atunci Petru a ridicat capul.

— Mamă, ajunge.

Atât a spus. Dar era prima dată.

Am mers la bancă. Am cerut o soluție, am adus adeverințe, am făcut calcule pe spatele unor plicuri. Pentru o vreme, rata a scăzut. Datoriile celelalte nu dispăruseră însă, iar salariul lui tot întârzia.

După luni de telefoane și nopți nedormite, am pus casa la vânzare, înainte să ajungem la executare. Prețul obținut a acoperit creditele și ne-a lăsat bani pentru garanția unei chirii și câteva luni de trai cumpătat.

În ziua în care am predat cheile, Viorica nu mi-a vorbit. Se muta la sora ei, într-o comună apropiată.

— Ai reușit să-l scoți pe fiul meu din casa lui, mi-a spus până la urmă.

Mi-am strâns geanta la piept.

— Și eu am locuit aici. Dar n-am simțit că am voie.

Petru a plâns în mașină. Nu zgomotos. Îi curgeau lacrimile și tot încerca să nimerească cheia în contact.

Nu l-am îmbrățișat imediat. Eram încă furioasă. Încă sunt, uneori.

Garsoniera avea mobilă veche și un balcon cât să întinzi două prosoape. În prima seară am mâncat cartofi fierți, așezați pe podea, fiindcă masa era îngropată sub cutii.

Petru a pus lângă mine un caiet.

— Aici scriem tot. Salarii, datorii, cheltuieli. Nu mai ascund nimic.

Nu l-am crezut pe loc. L-am crezut treptat, când mi-a arătat extrasul fără să-l cer și când i-a spus mamei lui că nu venim duminică, fiindcă aveam nevoie să ne odihnim.

Într-o dimineață, am băut cafeaua rece, fără grabă. Nimeni nu mi-a numărat lingurițele de zahăr. Am auzit doar autobuzul oprind sub geam și pe Petru întrebând dacă mai vreau o felie de pâine.

Încă îmi pare rău după grădină. Dar nu după femeia care devenisem încercând să păstrez casa.

Oare trebuia să pierdem atât de mult ca să învățăm să fim de aceeași parte?