„Fiica Mea o Preferă pe Soacra Ei în Locul Meu!”: Am Fost Ultima Care a Aflat că Este Însărcinată

Ana a fost mereu un copil liniștit. Preferă compania cărților și gândurilor ei în loc să se joace cu alți copii sau chiar să petreacă timp cu mine. Eu, Victoria, eram o mamă singură, lucrând două joburi pentru a face față cheltuielilor după ce tatăl ei, Andrei, ne-a părăsit când Ana era doar un bebeluș. Credeam că fac ceea ce trebuie muncind din greu pentru a-i oferi tot ce avea nevoie, dar acum realizez că am pierdut atât de multe momente importante.

Pe măsură ce Ana a crescut, distanța dintre noi părea să se mărească. Era o adolescentă care se retrăgea în sine, iar eu eram o mamă prea obosită pentru a încerca să reduc această distanță. Credeam că oferindu-i tot ce avea nevoie material, îmi îndeplineam datoria. Dar nu am văzut că ceea ce avea nevoie cel mai mult era timpul și atenția mea.

Când Ana l-a cunoscut pe Mihai, am fost ușurată. Părea un bărbat bun și speram că o va ajuta să iasă din carapacea ei. S-au căsătorit și am crezut că lucrurile se vor schimba. Dar în loc să ne apropiem, Ana părea să se îndepărteze și mai mult. A găsit alinare în mama lui Mihai, Elena, care avea tot timpul din lume să o asculte, să fie acolo pentru ea în moduri în care eu nu am fost niciodată.

Îmi amintesc ziua în care am aflat că Ana este însărcinată. Era o după-amiază însorită și eram la muncă când am primit un telefon de la o prietenă care văzuse postarea Anei pe rețelele sociale. Inima mi-a căzut. Eram ultima care afla. Am fugit acasă, sperând să vorbesc cu ea, să împărtășesc bucuria, dar când am ajuns, era la casa Elenei, sărbătorind cu socrii ei.

Am simțit un val de gelozie și tristețe. Am pierdut atât de multe din viața Anei, iar acum pierdeam și acest moment. Am încercat să mă apropii de ea, să reparăm relația noastră, dar era prea târziu. Ana găsise figura maternă de care avea nevoie în Elena, și nu mai era loc pentru mine.

Pe măsură ce lunile treceau, priveam de pe margine cum burta Anei creștea. Am participat la petrecerea pentru bebeluș, organizată de Elena, și m-am simțit ca un outsider. Am încercat să fiu fericită pentru ea, dar durerea de a fi exclusă era prea mare. Am realizat că mi-am pierdut fiica cu mult înainte ca ea să-l cunoască pe Mihai, și nu era nimic ce puteam face pentru a schimba asta.

Când Ana a intrat în travaliu, nu am fost prima persoană pe care a sunat-o. Elena a fost cea care i-a ținut mâna prin durere, care a fost acolo să întâmpine nepotul meu în lume. Am ajuns la spital mai târziu, simțindu-mă ca un străin în propria mea familie.

Acum, stând singură în casa mea goală, nu pot să nu mă întreb unde am greșit. Credeam că fac ceea ce trebuie muncind din greu, oferindu-i Anei tot ce avea nevoie, dar am eșuat să văd că ceea ce avea nevoie cel mai mult era prezența mea, dragostea mea și atenția mea. Mi-am pierdut fiica în fața altei femei, și nu există un final fericit pentru această poveste. Este un memento dureros că uneori, lucrurile pe care le considerăm cele mai importante sunt chiar cele care ne despart.