„Voi continua să fac copii până când soacra mea ne va da casa”: Nora declară
Ioana și Andrei au fost extaziați când au aflat despre sarcină. Trăind într-un oraș aglomerat, spațiul era la mare căutare, dar au reușit să securizeze o garsonieră mică la timp pentru a se stabili înainte de sosirea bebelușului. Garsoniera era înghesuită și avea nevoie de reparații, dar era a lor, și asta conta.
Pe măsură ce se apropia data nașterii Ioanei, cuplul a lucrat neobosit pentru a face garsoniera cât mai confortabilă posibil. Andrei, un tâmplar priceput, petrecea serile și weekendurile reparând pereții și montând un parchet nou, în timp ce Ioana, deși era foarte însărcinată, picta și decora.
Liniștea lor a fost perturbată de sosirea mamei lui Andrei, Elena. Elena deținea o casă mare și veche la doar câteva străzi distanță de garsoniera lui Andrei și Ioana. Ea fusese întotdeauna o figură autoritară în viața lui Andrei, iar influența ei a crescut pe măsură ce anticipa să devină bunică.
Într-o seară, la cină la casa Elenei, conversația a ajuns la aranjamentele de locuit. Elena, sorbind din ceaiul ei, a menționat în mod casual cât de înghesuită părea garsoniera pentru o familie în creștere. Înainte ca Andrei să poată răspunde, Ioana, alimentată de un amestec de hormoni de sarcină și frustrare, a exclamat, „Vom continua să facem copii până când te hotărăști să ne dai casa, Elena.”
Camera a devenit tăcută. Ochii Elenei s-au îngustat, nefiind obișnuită să fie provocată, mai ales nu de Ioana, pe care o vedea întotdeauna ca o partidă nepotrivită pentru fiul ei.
De atunci, relația dintre Ioana și Elena a devenit tensionată. Elena făcea vizite neanunțate la garsonieră, criticând totul, de la gătitul Ioanei la menținerea casei. Fiecare vizită o lăsa pe Ioana mai epuizată decât ultima.
În ciuda tensiunilor, Ioana și Andrei și-au întâmpinat primul copil, o fetiță pe nume Adelina. Viața în garsonieră a devenit și mai înghesuită cu lucrurile bebelușului umplând fiecare colț. Andrei a revenit la discuția despre mutarea în casa Elenei, sperând că mama lui va vedea lucrurile mai rațional, dar Elena a respins ideea de fiecare dată, insistând că nu era gata să renunțe la spațiul ei.
Pe măsură ce lunile s-au transformat în ani, Ioana și Andrei au avut încă doi copii, Sorin și Eugen, sperând de fiecare dată că familia în creștere va înmuia poziția Elenei. Dar Elena a rămas neclintită. Garsoniera a devenit haotică cu trei copii mici, iar relația cuplului a început să sufere sub stres și lipsa constantă de spațiu.
Într-o seară rece de decembrie, în timp ce Andrei se întorcea acasă de la muncă, a primit un apel de la Ioana. Prin lacrimi, ea i-a spus că Elena a venit din nou, și într-un acces de furie provocat de apartamentul aglomerat, a amenințat că îi va tăia ajutorul financiar. Epuizată și simțindu-se încolțită, Ioana a luat o decizie. I-a spus lui Andrei că ea și copiii se mută înapoi la părinții ei în alt județ.
Andrei a ajuns acasă într-un apartament pe jumătate gol și un bilet de la Ioana explicându-i decizia ei. Nu mai putea suporta mediul toxic, nici așteptarea interminabilă pentru o casă care nu avea să fie niciodată a lor. Spera ca Andrei să îi urmeze odată ce își va rezolva problemele cu mama lui.
Povestea lui Andrei, Ioana și Elena este un memento sumbru despre cât de profund pot afecta dinamica familială viețile personale și cum promisiunea unei moșteniri poate uneori să facă mai mult rău decât bine, lăsând relațiile în ruine în loc să aducă familiile împreună.