„Bea, adu-mi paharul!” – Răzbunarea unei fete de la țară în vila din Cotroceni

„Bea, adu-mi paharul!” vocea Ilonei răsună ascuțit prin salonul luminat orbitor, iar eu, cu mâinile tremurânde, încerc să nu scap din nou tava pe covorul persan. Mă simt ca o umbră în casa asta, de când m-au adus părinții mei de la țară, din satul acela uitat de lume, să fiu cselédă la vila din Cotroceni. Aveam doar șaisprezece ani atunci, iar acum, după doi ani de umilințe, mă simt de parcă aș avea o sută.

Ilona, stăpâna casei, e o femeie rece, cu ochii verzi ca sticla spartă și buzele mereu strânse. „Nu te mai bâlbâi, Beatrice! Nu vezi că domnul avocat așteaptă?” mă repezește ea, în timp ce soțul ei, domnul Radu, își ascunde privirea în ziar. În fiecare seară e la fel: Ilona mă ceartă pentru orice, iar Radu tace. Uneori mă întreb dacă nu-i place să mă vadă suferind.

În seara asta însă, ceva s-a rupt în mine. Poate pentru că mama mi-a scris că fratele meu cel mic s-a îmbolnăvit și nu au bani de doctor. Poate pentru că Ilona mi-a aruncat azi dimineață o palmă peste față doar pentru că am vărsat cafeaua pe rochia ei scumpă. Sau poate pentru că am obosit să fiu invizibilă și să înghit lacrimi în fiecare colț al casei.

După cină, Ilona rămâne singură în salon. Mă cheamă cu un gest scurt: „Bea, adu-mi coniacul. Și nu uita să-l torni tu!” Îi văd privirea disprețuitoare și știu că vrea să mă umilească din nou. Mă apropii încet, cu sticla în mână. Îmi simt inima bătând nebunește. În minte îmi răsună cuvintele mamei: „Nu lăsa pe nimeni să te calce în picioare, fetița mea.”

Ilona ridică paharul spre mine: „Hai, toarnă! Ce aș face fără tine? Poate aș avea liniște!” Râde scurt și amar. În clipa aceea, văd pe masă sticluța cu somniferul ei. Știu că ia pastilele ca să doarmă noaptea, dar azi a uitat să le pună la loc. Mâna mea se întinde fără să gândesc prea mult. Torn câteva picături în coniac, apoi îi întind paharul cu un zâmbet strâmb.

„Sănătate, doamnă Ilona!” spun încet. Ea bea dintr-o înghițitură și mă privește lung. „Ce te uiți așa? Nu ai altceva de făcut?” mă întreabă iritată. Îmi mușc buzele și ies din salon, dar nu înainte să-i văd fața schimonosită de oboseală.

În bucătărie, Maria, cealaltă servitoare, mă întreabă șoptit: „Ce-ai pățit? Ești albă ca varul.” Nu-i răspund. Mâinile îmi tremură și simt că nu mai pot respira. Ce-am făcut? Oare chiar am vrut să-i fac rău? Sau doar am vrut să simt că am putere măcar o dată?

Trec orele încet. Din salon nu se mai aude nimic. La miezul nopții, domnul Radu intră panicat în bucătărie: „Bea! Vino repede! Ilona nu se mai trezește!” Fug după el și o găsesc pe Ilona prăbușită pe canapea, cu paharul gol lângă ea. Radu încearcă să o trezească disperat. „Ilona! Ilona!”

Maria începe să plângă. Eu stau nemișcată lângă ușă. În minte îmi răsună vocea Ilonei: „Ce aș face fără tine?” Acum știu răspunsul.

Ambulanța vine târziu. Doctorii spun că a fost o supradoză de somnifere amestecate cu alcool. Radu plânge și dă vina pe mine: „Tu trebuia să ai grijă! Tu i-ai dat paharul!” Poliția mă întreabă dacă am văzut ceva suspect. Eu neg totul cu ochii în pământ.

În zilele următoare, vila e plină de rude și vecini care șușotesc pe la colțuri. Maria mă privește cu teamă și milă: „Bea, ai făcut ceva?” Eu nu-i răspund nici ei. Noaptea nu pot dormi; aud mereu vocea Ilonei și simt gustul amar al răzbunării.

După înmormântare, domnul Radu mă cheamă în birou: „Nu mai am nevoie de tine aici.” Îmi dă câteva bancnote mototolite și mă privește cu ură. „Sper să-ți găsești alt loc unde să nu faci rău.”

Plec din vila din Cotroceni cu valiza veche și sufletul sfâșiat. Merg acasă la părinți, dar nici acolo nu găsesc liniște. Mama mă întreabă ce s-a întâmplat; îi spun doar că nu mai pot lucra acolo. Fratele meu se face bine încet-încet, dar eu rămân prizonieră în gândurile mele.

În fiecare noapte mă întreb: oare am făcut bine? Oare răzbunarea m-a eliberat sau m-a legat și mai tare de suferință? Poate că durerea și nedreptatea nu dispar niciodată cu adevărat…

Dacă ai fi fost în locul meu, ai fi făcut altfel? Sau există momente când orice om ajunge la capătul puterilor?