O nuntă visată, transformată în coșmar: Când banii rup o familie românească

— Nu avem nevoie de atâta fast, Maria! Nu vezi că abia ne descurcăm cu banii? am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce fiica mea își arunca voalul pe pat, cu un gest nervos.

— Mamă, e nunta mea! Nu vreau să mă fac de râs în fața rudelor lui Radu! Toată lumea face nunți mari, doar noi să fim săraci?

M-am prăbușit pe marginea patului, simțind cum inima mi se strânge. În camera mică, tapetată cu poze vechi și diplome prăfuite, aerul era greu de la atâta tensiune. Soțul meu, Ion, stătea în prag, cu mâinile în buzunare și privirea pierdută.

— Las-o, Mariana, poate găsim o soluție… a murmurat el, dar vocea îi era lipsită de convingere.

Nu era prima dată când ne certam pe tema banilor. De când fabrica la care lucram s-a închis, trăiam din pensia lui Ion și din ce mai câștigam eu ca femeie de serviciu la școală. Maria însă visa la rochii scumpe, saloane elegante și invitați cu sutele. Nu voia să audă de compromisuri.

În seara aceea, după ce Maria a trântit ușa și a plecat la Radu, am rămas singură în bucătărie. Am început să plâng în surdină, să nu mă audă Ion. Mă simțeam vinovată că nu pot să-i ofer fetei mele tot ce-și dorește. Dar și furioasă că nu vede cât ne sacrificăm pentru ea.

A doua zi dimineață, Maria a venit acasă cu ochii umflați de plâns.

— Radu zice că dacă nu facem o nuntă ca lumea, părinții lui nu o să mă accepte. Ei au bani, mamă! De ce noi nu putem?

Am simțit cum mi se rupe sufletul. Am încercat să o iau în brațe, dar m-a respins.

— Tu nu înțelegi! Mereu ai fost mulțumită cu puțin! Eu vreau altceva!

Am rămas cu mâinile întinse în gol. Ion a încercat să intervină:

— Maria, nu e vina noastră că s-au schimbat vremurile. Și noi am visat la mai mult…

— Dar v-ați resemnat! Eu nu vreau să trăiesc ca voi!

Discuțiile au devenit tot mai aprinse pe măsură ce ziua nunții se apropia. Maria a început să se îndepărteze de noi. Vorbea doar cu Radu și cu mama lui, doamna Stanciu, o femeie rece și mereu aranjată, care ne privea de sus ori de câte ori venea pe la noi.

Într-o seară, după ce am terminat de spălat vasele la școală, am găsit-o pe Maria plângând în camera ei.

— Ce s-a întâmplat?

— Mama lui Radu zice că dacă nu punem măcar 10.000 de euro la nuntă, să uităm de tot… Cică așa e la ei în familie.

Am simțit cum mi se taie picioarele. 10.000 de euro? Pentru noi era o avere imposibilă.

— Nu avem de unde, fata mea… am spus încet.

— Atunci nu mă mai mărit! a țipat ea și a aruncat perna în perete.

În zilele următoare, Maria abia ne mai vorbea. Mergea la serviciu și venea târziu acasă. Ion s-a dus la bancă să întrebe de un credit, dar l-au refuzat. Eu am încercat să vând niște bijuterii vechi moștenite de la mama mea, dar am primit doar câteva sute de lei.

Într-o duminică dimineață, când ne pregăteam să mergem la biserică, Maria a venit cu o valiză în mână.

— Plec la Radu. Poate acolo o să fiu apreciată!

Am încercat să o opresc, dar nu m-a ascultat. A ieșit pe ușă fără să se uite înapoi. Ion s-a prăbușit pe scaun și a început să plângă în hohote — pentru prima dată în viața mea l-am văzut atât de slab.

Au trecut luni fără să primim vești de la ea. Doar din auzite am aflat că nunta s-a făcut până la urmă, dar fără noi. Când am văzut pozele pe Facebook — Maria într-o rochie albă luxoasă, zâmbind forțat lângă Radu și părinții lui — am simțit că mi se rupe inima.

Într-o zi ploioasă de toamnă, Maria a venit acasă. Era slabă și palidă.

— Mamă… pot să stau puțin aici?

Am luat-o în brațe fără să spun nimic. A început să plângă ca un copil.

— Nu e totul cum credeam… Mama lui Radu mă tratează ca pe o slugă. Radu nu mă mai ascultă deloc… Mi-e dor de voi.

Am plâns împreună mult timp. Ion a venit și el și i-a spus doar atât:

— Casa asta va fi mereu casa ta.

Au trecut ani de atunci. Maria locuiește din nou cu noi. Încercăm să ne vindecăm rănile împreună. Poate că nu avem bani sau palate, dar avem dragostea noastră — chiar dacă uneori doare.

Mă întreb adesea: oare câți părinți își pierd copiii din cauza banilor și a orgoliului? Merită oare sacrificiul pentru aparențe să rupem legături care ar trebui să fie sfinte? Voi ce ați fi făcut în locul meu?