Am văzut cum se destramă o familie și am tăcut – acum toți mă acuză

— Nu pot să cred! Sorin, ce cauți aici cu ea? am șoptit, ascunsă după colțul blocului, cu inima bătându-mi nebunește în piept. Era o după-amiază de marți, obișnuită, când am ieșit să cumpăr lapte pentru Irina, sora mea însărcinată în luna a șaptea. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi fi martora unei scene care avea să-mi răstoarne întreaga existență.

Sorin, cumnatul meu, stătea la cafenea cu o femeie blondă, mult prea apropiată de el. Zâmbeau, se țineau de mână, iar la un moment dat ea l-a sărutat pe obraz. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. M-am ascuns instinctiv, de parcă eu aș fi fost cea vinovată. Am stat acolo câteva minute, încercând să-mi adun gândurile. Ce să fac? Să-i spun Irinei? Să-l confrunt pe Sorin? Sau să tac?

Când am ajuns acasă, Irina mă aștepta pe canapea, cu mâinile pe burtică și cu un zâmbet cald pe chip. — Ai găsit lapte degresat? Bebelușul dă din picioare de foame! a glumit ea. M-am uitat la ea și mi s-au umplut ochii de lacrimi. Nu puteam să-i spun. Nu atunci. Nu când era atât de fericită și vulnerabilă.

Zilele au trecut greu. Sorin venea acasă târziu, mereu cu scuze: „Am rămas peste program”, „Am avut ședință”, „Sunt obosit”. Irina nu bănuia nimic. Eu însă mă frământam în fiecare noapte. Îl vedeam pe Sorin cum o sărută pe frunte înainte să plece la serviciu și mă întrebam cum poate trăi cu două vieți paralele.

Într-o seară, la cină, tata a întrebat:
— Sorin, nu vii cam târziu în ultima vreme?
Sorin a zâmbit fals:
— E mult de lucru la firmă, dom’ Costel. Se apropie auditul.
Irina i-a pus mâna pe mână:
— Lasă-l, tată! Muncește pentru noi.
M-am simțit ca o complice la minciună. Am vrut să spun ceva, dar privirea Irinei m-a oprit.

Adevărul e că mi-a fost frică. Frică să nu-i provoc Irinei un șoc care să-i afecteze sarcina. Frică să nu distrug familia noastră. Frică să nu fiu eu cea blamată pentru tot ce s-ar fi întâmplat după aceea.

Dar tăcerea mea a avut un preț.

Într-o dimineață ploioasă de octombrie, Irina a primit un mesaj anonim: „Soțul tău te înșală”. A venit la mine plângând:
— Tu știai ceva? Spune-mi adevărul!
Am simțit cum mă sufoc. Am dat din cap că nu știu nimic. Dar ochii mei m-au trădat.
— Tu știai! De ce nu mi-ai spus?
A izbucnit în plâns și a fugit la mama.

A urmat iadul. Sorin a recunoscut totul, dar a dat vina pe mine:
— Dacă îmi spuneai că ai văzut ceva, aș fi încetat! Dar ai tăcut și ai lăsat lucrurile să degenereze!
Mama m-a privit cu reproș:
— Cum ai putut să-ți trădezi sora?
Tata a tăcut, dar știam că e dezamăgit.
Irina a intrat în travaliu prematur din cauza stresului. Copilul s-a născut slab și a stat două săptămâni la incubator.

În tot acest timp, nimeni nu mi-a vorbit. Mergeam ca o umbră prin casă. Îmi repetam în minte: „Am vrut doar s-o protejez”. Dar oare am făcut bine? Sau am greșit iremediabil?

După ce Irina s-a întors acasă cu fetița ei, m-a privit rece:
— Nu mai ești sora mea. Ai ales pentru mine fără să mă întrebi.
M-am prăbușit pe hol și am plâns până n-am mai avut lacrimi.

Au trecut luni de atunci. Familia noastră e sfâșiată. Sorin s-a mutat cu cealaltă femeie. Irina crește singură copilul și nu vrea să mă vadă. Mama și tata mă privesc ca pe o străină.

Uneori mă întreb dacă adevărul spus la timp ar fi schimbat ceva sau doar ar fi grăbit tragedia. Poate că tăcerea mea a fost cea mai mare greșeală din viața mea.

Dacă ați fi fost în locul meu, ce ați fi făcut? E mai bine să spui adevărul oricât ar durea sau să taci pentru a proteja pe cineva drag?